Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 14 mai 2013 00:00 / Actualizat marti, 14 mai 2013 20:09
Un mare fotbalist şi-a pus ghetele în cui! Mark van Bommel, 36 de ani, s-a retras, chiar dacă ultimul meci din carieră i-a fost umbrit după un cartonaş roşu, primit în minutul 71 al înfrîngerii lui PSV Eindhoven în deplasarea de la Enschede, cu Twente (1-3).
Fostul internaţional batav a fost eliminat după ce-a primit şi-al doilea cartonaş galben, ca urmare a unui fault întîrziat, o intrare "marca Van Bommel".
Mark a fost primul şi singurul căpitan străin din istoria lui Bayern Munchen, şi, în afara lui PSV al cărui tricou l-a îmbrăcat în două rînduri, a mai evoluat pentru Barcelona şi AC Milan. De asemenea, are 79 de prezenţe la prima reprezentativă a Olandei. Palmaresul lui Van Bommel
- Champions League cu Barcelona (2006)
- La Liga cu Barcelona (2006)
- Supercupa Spaniei cu Barcelona (2005,2006)
- 4 titluri şi o Cupă a Olandei cu PSV Eindhoven
- 2 titluri, 2 Cupe ale Germaniei, o Supercupă cu Bayern
- Un titlu şi o Supercupă a Italiei cu Milan.
"Am fost nesigur în ceea ce priveşte retragerea mea, iar fanii au făcut ca decizia mea să fie şi mai greu de luat. Poate că aş fi fost în stare să mai joc încă un an, dar am vrut să fiu stăpînul destinului meu"
Mark van Bommel
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor