Articol de GSP - Publicat duminica, 26 decembrie 2010 00:00
Argentinianul Barcelonei, Lionel Messi, a spus care sînt dorinţele lui pentru anul viitor. El îşi petrece Sărbătorile de iarnă în ţara sa natală.
"O să fac tot ce îmi stă în putinţă să pentru a cîştiga Copa America alături de Argentina. Această ţară merită un an minunat şi trebuie să cîştigăm trofeul acesta", a spus Messi ziarului Ole, citat de Marca.
Messi a vorbit şi despre ce simte în momentul în care marchează. "Este o senzaţie unică, dar uneori mă simt mult mai bine dacă pasez pentru golul unui coleg".
Argentinianul de 23 de ani este finala pentru Balonul de Aur din acest an alături de colegii săi de la Barcelona, Xavi şi Iniesta.