Articol de GSP - Publicat marti, 04 mai 2010 00:00
Autorităţile romane au decis să sporească măsurile de securitate pentru finala Cupei Italiei, dintre formaţiile Inter Milano şi AS Roma, ce va avea loc miercuri, pe stadionul Olimpico, infomează AFP.
Cel puţin 600 de ofiţeri de securitate vor fi prezenţi în interiorul arenei, iar forţele de poliţie vor fi mult mai numeroase.
În etapa a XXXVI-a din Serie A, duminică, fanii echipei Lazio, un alt club din capitala Italiei, au încurajat formaţia Inter în defavoarea formaţiei favorite. Fanii laziali au preferat ca gruparea milaneză să câştige, aşa cum s-a şi întâmplat (scor 2-0), deoarece o înfrângere pentru Inter ar fi permis grupării AS Roma să se apropie de titlu. Suporterii echipei Lazio i-au huiduit pe favoriţi şi au încurajat formaţia milaneză, pe tot parcursul întâlnirii.
Autorităţile se tem astfel că atmosfera va fi una incendiară, miercuri, şi că fanii romani nu au digerat această atitudine a suporterilor formaţiei laziale.
Formaţia Internazionale Milano, la care evoluează fundaşul român Cristian Chivu, va evolua în ultimul act al Cupei Italiei, împotriva echipei AS Roma, într-un meci programat, miercuri, de la ora 21.45.
Mediafax