Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 23 octombrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 23 octombrie 2013 00:44
Cu tot forcingul lor din start, chiar dacă au deschis scorul, rossonerii n-au reuşit mai mult decît acest egal. Messi e deasupra lor
Milan n-a mai cîştigat în Ligă într-o seară de marţi de aproape 3 ani, de la 2-0 cu Auxerre din 23 noiembrie 2010. Ca să scape de acest blestem, "diavolii" au atacat furibund în primul sfert de oră. Dar, mai mult de un gol validat, al lui Robinho (9), după o gravă eroare defensivă a cuplului Mascherano - Pique (nu îi oferă deloc siguranţă lui Martino), lombarzii n-au putut în faţa catalanilor.
Messi atît a aşteptat. O pasă limpede de la Iniesta. Şi îngerul a luminat acţiunea. Un dribling divin, Mexes a dispărut din fază, Constant l-a împins din spate, Montolivo a venit şi el la bodycheck, dar Messi, din genunchi aproape, a găsit energia şutului decisiv. 1-1, în minutul 23, 1-1 şi în minutul 90+3. Pentru că, după pauză, Iniesta şi Adriano au ratat singuri cu Amelia.
Milan, devastată în Serie A, mai respiră. Pentru Barca vine El Clasico. Sîmbătă, pe Camp Nou.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor