INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UDINESE - AC MILAN 2-1

VIDEO Spaghete milaneze » Milan e în KO tehnic după încă o înfrîngere, 1-2 la Udine

Articol de - Publicat luni, 24 septembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 23 septembrie 2012 22:01

Vicecampioana a pierdut al treilea meci în 4 etape, într-un meci terminat în nouă jucători, cu Zapata şi Boateng eliminaţi. Rossonerii ezită să-l demită însă pe Allegri, prelungindu-i creditul


Ce începe prost se termină şi mai prost. Legea lui Murphy se aplică perfect în cazul Milanului, care e în moarte clinică după o săptămînă de coşmar. Eşecul de ieri, de la Udine (1-2), al treilea în 4 etape, a pus capac. Situaţia a scăpat de sub control, însă Allegri a mai primit o şansă din partea conducerii. Deşi patronul Berlusconi îl demisese marţi, iar antrenorul promisese că "echipa va reacţiona pozitiv".

Click aici pentru rezumatul VIDEO!

După remiza albă cu Anderlecht în Ligă şi cearta violentă de joi cu Inzaghi, Allegri a trăit o duminică groaznică pe "Friuli". Rossonerii şi-au bătut joc de trei mari ocazii în primele zece minute, încasînd-o înaintea pauzei. Abbiati a prins fluturi şi necunoscutul suedez Ranegie a punctat. Supergolul reuşit de El Shaarawy (54) a fost o iluzie. Zapata a comis penalty şi a fost eliminat, iar Di Natale nu a iertat. Al doilea "roşu" văzut de Boateng (83) a completat criza de nervi şi de fotbal a unei echipe în KO tehnic.


15 este locul ocupat de AC Milan în Serie A, cu doar 3 puncte şi golaveraj 4-5

"Milan n-a pus niciodată în discuţie postul lui Allegri. Avem încredere în el, echipa a făcut paşi înainte la Udine"
Adriano Galliani, vicepreşedinte Milan

INTER - SIENA 0-2
Chivu, martor la un eşec istoric
Nici Inter nu se simte grozav. Pe "iarba rea" de pe San Siro-Meazza, unde nici o echipă milaneză n-a învins după implantul artificial, nerazzurrii au pierdut prima oară în faţa Sienei (0-2)! Un eşec la care Chivu, recuperat după o lună şi jumătate de la luxaţia la degetul doi al piciorului drept, a rămas rezervă, ţinîndu-i companie căpitanului Zanetti, trimis de Stramaccioni după patru ani pe bancă! Cu un portar Pegolo formidabil, toscanii au dat lovitura pe final, profitînd de erorile defensivei gazdelor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Superliga
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Superliga
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”
Superliga
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (4)
tuku
tuku  •  24 Septembrie 2012, 18:34

Ct timp milan e KO... e OK!

ilstupido
ilstupido  •  24 Septembrie 2012, 15:49

E trist ce se petrece la Milan

plischi
plischi  •  24 Septembrie 2012, 07:14

pai dupa evenimentele din intersezon de acolo, la ce altceva ne-am fi asteptat?!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează