Wayne Rooney a răbufnit după decizia FIFA în cazul Balogun: „O rușine absolută! Lui Infantino ar trebui să-i fie rușine”

Wayne Rooney, foto: Getty Images
Wayne Rooney, foto: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 06 iulie 2026 09:50 / Actualizat luni, 06 iulie 2026 11:05

Decizia FIFA de a suspenda anularea suspendării lui Folarin Balogun a provocat un val uriaș de reacții înaintea optimii de finală dintre Statele Unite și Belgia. Printre cei mai vocali critici se numără și Wayne Rooney, care a catalogat hotărârea drept „o rușine absolută”.

Atacantul american, golgheterul Statelor Unite la Campionatul Mondial 2026, cu trei goluri, fusese eliminat în victoria cu 2-0 împotriva Bosniei și Herțegovinei, în șaisprezecimile de finală.

FIFA a anulat suspendarea lui Balogun

În minutul 64 al partidei cu Bosnia, arbitrul Raphael Claus nu a acordat inițial niciun cartonaș, însă a fost chemat la monitorul VAR și i-a arătat direct cartonașul roșu lui Balogun, după ce atacantul l-a călcat pe gleznă pe Tarik Muharemovic.

Wayne Rooney a răbufnit după decizia FIFA în cazul Balogun: „O rușine absolută! Lui Infantino ar trebui să-i fie rușine”
Faultul care a dus la eliminarea lui Balogun în meciul SUA - Bosnia // FOTO: Imago Images

Selecționerul Mauricio Pochettino a susținut că faza a fost una accidentală, iar americanii au contestat vehement decizia.

Deși regulamentul FIFA prevede că un cartonaș roșu direct atrage automat o suspendare, forul mondial a anunțat duminică faptul că sancțiunea este suspendată pentru o perioadă de probă de un an, în baza articolului 27 din Codul Disciplinar. Astfel, Balogun va putea evolua în optimile de finală contra Belgiei.

Wayne Rooney: „Este o rușine absolută”

Fostul căpitan al Angliei a criticat dur hotărârea FIFA și l-a atacat inclusiv pe președintele Gianni Infantino.

„Eu am primit o suspendare de trei meciuri înainte de EURO 2012 și mi s-a spus că, dacă merg în Elveția și particip la un antrenament cu niște copii, mi se va reduce suspendarea cu un meci. Nici atunci nu am fost de acord, dar am acceptat pentru că voiam să joc.

Dar acum? Să suspende suspendarea? Ori anulezi cartonașul roșu, ceea ce probabil era decizia corectă, ori îl lași suspendat. Dar să faci asta pentru un an este o rușine absolută.

Infantino ar trebui să-i fie rușine. Spiritul acestui sport este pus sub semnul întrebării. Dacă aș fi adversarul Statelor Unite, aș fi furios. Cred că este greșit din toate punctele de vedere. Este o rușine absolută”, a declarat Rooney la BBC.

Donald Trump i-a mulțumit public lui FIFA

Controversa a căpătat și o puternică tentă politică. Potrivit mai multor informații apărute în presa internațională, președintele Statelor Unite, Donald Trump, l-ar fi sunat personal pe Gianni Infantino pentru a solicita reanalizarea situației lui Balogun.

Ulterior, după anunțul FIFA, Trump a transmis un mesaj pe rețelele sociale: „Mulțumesc FIFA pentru că a făcut ceea ce era corect și a îndreptat o mare nedreptate! Președintele Donald J. Trump.”

Balogun va fi astfel disponibil pentru duelul dintre Statele Unite și Belgia, programat în noaptea de luni spre marți, de la ora 03:00.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează