Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 01 iulie 2010 00:00
Deşi sînt mari favoriţi la cîştigarea Mondialului, elevii lui Carlos Dunga iau de trei ori mai puţin decît ibericii.
Brazilia impune pe toate fronturile la acest Mondial. Prin evoluţii, prin disciplină, dar şi prin modestie financiară. O demonstrează chiar ierarhia primelor negociate de reprezentativele prezente în Africa de Sud cu federaţiile naţionale.
Într-o ierarhie a sfertfinalistelor, de pildă, elevii lui Carlos Dunga se plasează undeva la jumătate. Deşi obişnuiţi cu bani mulţi de la cluburi, un Kaka, Robinho sau Maicon au ţinut cont şi de criza financiară mondială şi s-au mulţumit cu doar 180.000 de euro de căciulă în caz că iau titlul suprem. Moderaţi au fost şi nemţii, 250.000 de euro, adică exact aceiaşi bani negociaţi şi la Euro 2008.
La celălalt pol se situează Spania. Federaţia de la Madrid nu s-a uitat la bani şi le-a promis jucătorilor cîte 600.000 de euro în eventualitatea fericită a unui triumf în Africa de Sud, ceea ce înseamnă cu 100.000 de euro mai mult decît la ultimul Euro, unde au luat titlul continental. Ibericii vor încasa deja 90.000 de euro dacă pătrund în semifinale şi încă 120.000 de euro dacă ajung în finală.
SPANIA E LIDERUL
"Naţionala" Primă (euro)
Spania 600.000
Argentina 520.000
Germania 250.000
Brazilia 180.000
Olanda 150.000
Paraguay 120.000
Uruguay 120.000
Ghana 50.000
Milionar dacă ia titlul suprem
Prin calificarea în premieră în "sferturile" Mondialului sud-african, selecţionerul Uruguayului, Oscar Tabarez, şi-a asigurat deja o primă de 203.814 euro. Iar dacă ia titlul mondial mai primeşte 820.000 de euro. Tabarez şi-a negociat de aşa manieră premiile încît fiecare pas înainte îi aduce bani. Locul patru, 163.000 de euro, locul trei, 330.000 de euro, iar locul doi, 490.000 de euro.
Spaniolii au avut scandal
Prima foarte mare a jucătorilor lui Vicente del Bosque a scandalizat întreaga Spanie. Unele partide politice au protestat vehement, "e prea mult în vremuri de criză", şi au cerut chiar intervenţia guvernului. Însă federaţia s-a apărat explicînd că majoritatea banilor vin din partea sponsorilor şi în nici un caz din fonduri publice.
Cotele la titlu ale reprezentativelor calificate în "sferturi"
Echipa Cotă iniţială Cotă actuală
Brazilia 5.50 3.50
Spania 4.75 3.75
Argentina 7.50 5.50
Germania 13.00 8.00
Olanda 10.00 8.50
Uruguay 126.00 19.00
Ghana 126.00 41.00
Paraguay 101.00 51.00*
Cote de la Sportingbet
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro