Articol de GSP - Publicat joi, 04 decembrie 2008 00:00
Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, a declarat, joi, că există posibilitatea ca o brigadă din România să oficieze la Campionatul Mondial din 2010, dar pentru ca acest lucru să se realizeze trebuie ca forurile europene să îşi îndrepte privirile spre arbitrii români.
"Este posibil să avem o brigadă de arbitri la CM 2010, dar pentru asta trebuie să mai avem şi şansă. Dacă suntem mai mult băgaţi în seamă de forurile europene, arbitrii români au ce arăta şi sunt covins că vor face faţă unor meciuri grele", a spus Constantin.
Preşedintele CCA a afirmat că prestaţiile din acest an au fost mai bune decât în 2007: "Arbitrajul în acest an a fost mai bun decât în anul precedent. Faţă de anul trecut, constatăm o creştere valorică şi important e că a crescut nivelul credibilităţii arbitrilor. Este normal acest lucru, din moment ce anul trecut am promovat 9 arbitri. Automat ei trebuiau să crească, iar dacă nu făceau asta, ar fi însemnat că selecţia a fost făcută greşit".
Sursă: NewsIn