INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  OLANDA - SPANIA

Misterul caracatiţei Paul

Articol de - Publicat luni, 12 iulie 2010 00:00

Biografia moluştei-oracol a devenit subiect de ceartă între un biolog marin ce susţine că a pescuit-o şi şefii Sea Life din Oberhausen

Caracatiţa Paul plăteşte preţul celebrităţii. După ce-a uimit lumea întreagă cu predicţiile sale la acest Mondial - a ghicit toate rezultatele reprezentativei Germaniei - molusca-oracol de la Sea Life din Oberhausen e mai nou subiectul unei controverse.

Vorbeşte "mama"
Iniţial s-a scris că Paul e născut la Weymouth, Anglia, că are doi ani şi jumătate, că a prezis corect 80 la sută din rezultatele de la Euro 2008 şi că CM 2010 a fost ultimul său turneu final: "Mai mult de trei ani nu trăieşte". Date contrazise vehement de un biolog marin din Coburg, Verena Bartsch, ce susţine nici mai mult, nici mai puţin că ea e "mama" caracatiţei.

Ar fi italiancă
"Eu am prins-o în aprilie, pe coastele Toscanei, lîngă insula Elba. Era în plasa unui pescar. Atunci avea cel mult patru săptămîni şi doar 10 centimetri. Iar la Sea Life din Oberhausen, Paul a ajuns abia la începutul lui iunie, cînd le-am vîndut-o cu 179 de euro", a povestit Verena. Tot ea ar fi învăţat-o şi să deschidă casetele cu carne de midii. Replica celor din Oberhausen a sosit însă prompt, sub forma unui comunicat remis presei: "Acea caracatiţă n-a stat la noi decît cîteva zile. Cei de la Sea Life din Speyer aveau nevoie de una şi le-am cedat-o".

Verdictul a venit de la Berlin
Săptămînalul Bild am Sonntag şi-a propus să rezolve cumva controversa şi a apelat la îngrijitorul acvariului din Berlin, Rainer Kaiser. Verdictul acestuia: "Paul este un mascul <octopus vulgaris> şi aceştia nu trăiesc mai mult de un an şi patru luni. Orice altceva ar presupune o minune biologică".

Încă n-a făcut sex
Caracatiţa Paul duce o viaţă relativ decentă la Oberhausen. De trei ori pe zi i se serveşte mai întîi cod negru, apoi carne de midii. Stă într-un acvariu de 1.500 de litri, iar temperatura apei e reglată la 15 grade Celsius. Ce-i lipseşte e sexul. Responsabilii acvariului nu i-au "strecurat" şi o femelă în "apartament", pentru că la cîteva luni de la contact ar muri.

Desface singur un borcan
Paul are trei inimi şi inteligenţa unui copil de doi ani. Dincolo de puterea de predicţie care a uimit lumea fotbalului, caracatiţa din Oberhausen e în stare să desfacă, prin rotire, inclusiv capacul unui borcan. De asemenea, poate memora ce i se întîmplă şi evită apoi experienţele neplăcute.

Nu distinge culorile
După primele predicţii corecte, s-a emis inclusiv ipoteza că Paul ar putea fi atras de culorile drapelelor. Eroare. Caracatiţele din specia ei, "octopus vulgaris", nu deosebesc culorile. Totodată, aud slab sau deloc.

Ofertă de 30.000 de euro
Valoarea de piaţă a caracatiţei Paul a explodat după predicţiile corecte de la CM. De la 179 de euro, cu cît a fost cumpărată de Sea Life din Oberhausen, la 30.000 de euro, cît oferă primarul din Carballino (Spania), Carlos Montes. Edilul n-o vrea la masă, ci drept mascotă a unei expoziţii gastronomice organizate de urbea sa.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Nationala

Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Superliga
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (1)
bombardier
bombardier  •  12 Iulie 2010, 03:22

cum sa omorati ma nene asa specimen? ala e bolnav?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează