Articol de GSP - Publicat duminica, 27 iunie 2010 00:00
"Pumele" lui Maradona continuă recitalul în Africa, acompaniate de orchestra de vuvuzele. Argentina n-a avut milă de Mexic şi a trimis-o acasă, aşteptînd acum Mannschaft-ul lui Joachim Low.
Nord-americanii nu s-au speriat de Messi şi compania. N-au băgat deloc autobaza, ba chiar au forţat pătrunderile spre careul lui Romero încă din startul partidei.
Salcido (7) a trimis prima rachetă sol-aer, direct în transversală, albindu-l la faţă pe Maradona. Cîteva secunde mai tîrziu, şutul din unghi expediat de Guardado a trecut la o palmă de bară.
A fost nevoie de o incursiune marca Messi (12), finalizată cu lob, pentru a mai linişti furia mexicană. "Extraterestrul" Barcelonei a mai perforat o dată defensiva nord-americană, însă protagonistul fazei a fost unul dintre tuşieri. Pasa lui Messi l-a găsit pe Tevez într-un ofsaid cît se poate de clar, nu şi pentru tuşier. Carlitos a pus capul nestingherit şi a făcut 1-0, spre uluiala mexicanilor, care vedeau reluarea pe ecranul gigant din arenă.
A intrat apoi în scenă Osorio. Ultim apărător, mexicanul a încercat să tragă mingea cu talpa, balonul a rămas însă pe loc, iar Higuain a interceptat, a depăşit portarul şi a trimis mingea în plasă.
Tot Higuain putea majora ecartul, cu trei minute înainte de vizita la cabine, însă mingea trimisă cu capul din 6 metri a ratat de puţin cadrul porţii.
Partea secundă a pornit furibund cu un Carlos Tevez furios precum un Pitbull. Micuţul atacant a trimis o ghiulea direct în vinclu, iar mexicanii îşi făceau deja bagajele către casă.
Şi-au salvat însă onoarea. Hernandez (72) a pivotat în marginea careului, a trecut de doi adversari şi l-a lăsat mască pe Romero cu un gol de zile mari.
"Pumele" se pregătesc deja de duelul cu Germania, iar Maradona începe să arate ca un mare antrenor.
14:30 |
|
|
ARGENTINA | PREZENTARE | MEXIC |
Mergi pe Argentina |
PARIURI | Mergi pe Mexic |
Lionel Messi | VEDETA | Rafael Marquez |
Lotul | ECHIPA | Lotul |
Diego Maradona | ANTRENORUL | Javier Aguirre |
CONMEBOL | CUM S-AU CALIFICAT | CONCACAF |
Primul 11 |
EVOLUŢIA ÎN ULTIMII 2 ANI |
Primul 11 |
*Click pe nume pentru a deschide paginile |
Avancronica duelului Argentina- Mexic
Diego Maradona nu pune mare preţ pe axioma care zice că echipa cîştigătoare nu se schimbă. Selecţionerul Argentinei va utiliza în "optimi" a patra formulă în tot atîtea partide la acest turneu final. Mai de voie, mai de nevoie, diseară nu vor începe meciul 3 dintre titularii contra Nigeriei, la debutul în grupă. Motivul? Maradona vrea mai mult echilibru şi siguranţă.
Diego a încercat cu Jonas Gutierrez pe dreapta, însă după două primele două partide, s-a lămurit că a pariat riscant. Suspendarea lateralului lui Newcastle cu grecii l-a readus în echipă pe Otamendi, favoritul selecţionerului din preliminarii.
"A fost cel mai bun", l-a lăudat Maradona, zicînd că oferă garanţii mai mari ca Jonas. În plus, are atuul că se înţelege mai bine cu Maxi Rodriguez. "Cu el şi Di Maria pe extreme sîntem mai echilibraţi", crede Diego.
Veron pe bancă?
Asta ar însemna şi excluderea lui Veron de la mijloc. Deşi a reuşit cele mai multe pase bune la acest Mondial în meciul cu Grecia şi nu mai are dureri musculare, "Micul Vrăjitor" i-ar putea lipsi mult lui Messi, pentru că se ştie legătura lor deosebită din teren şi dinafara lui. Pînă acum Maradona a nimerit toate mutările şi contra Mexicului promite "o trupă de gală".