INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  SPANIA - PORTUGALIA, AZI, 21:30, TVR1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Pique îl va marca pe starul portughez » Antidot la Ronaldo

Articol de GSP - Publicat marti, 29 iunie 2010 00:00

Starul lusitan va fi supravegheat atent pe Gerard Pique, care anterior l-a blocat de trei ori.

Una dintre principalele preocupări ale spaniolilor în duelul iberic cu Portugalia va fi frînarea lui Ronaldo. Degeaba selecţionerul Vicente Del Bosque a sugerat că adversarul reprezintă mult mai mult decît Cristiano. Acestuia i se va acorda diseară atenţie maximă, o situaţie care îl aduce în prim-plan pe Gerard Pique. Fundaşul Barcelonei va avea sarcina să-l ţină sub control pe impetuosul Ronaldo, un rol deloc întîmplător.

Cunoştinţe vechi, cei doi s-au mai confruntat de alte trei ori şi de fiecare dată spaniolul a cîştigat duelul direct. Primul episod a avut loc în finala Ligii din 2009, cînd Cristiano, atunci la Manchester United, nu a putut face mare lucru, iar FC Barcelona s-a impus cu 2-0. Momentul s-a repetat o dată cu venirea la Real Madrid. În ambele înfruntări din Primera, lusitanul a fost făcut "invizibil" de Pique, care s-a şi impus cu trupa "blaugrana" de fiecare dată.

Cele trei antecedente oferă încredere, aşa cum a indicat cotidianul madrilen "El Mundo": "Cu Pique lîngă el, Ronaldo nu va mişca. Va fi marele nostru avantaj".

"Mă uit doar la minge"
Ştiind ce-l aşteaptă, Pique (23 de ani) a explicat cum poate fi blocat Ronaldo. "Cînd te confrunţi cu Cristiano nu trebuie să te uiţi nici la el, nici la picioarele lui, ci numai la minge. Este unica formă de a-l frîna", a zis fundaşul Barcelonei. Sigur, sobru şi complementar cu Puyol, Gerard a fost foarte bătăios şi la Mondial, alegîndu-se cu arcada dreaptă fisurată în meciul cu Elveţia şi cu buza spartă contra Hondurasului.

Noroc lusitan?
Partida de la Cape Town se dispută pe "Green Point", stadion de pe care portughezii au amintiri plăcute. Acolo, ei au obţinut singura victorie de la turneul final, totodată unica în care au putut să înscrie, la un 7-0 cu Coreea de Nord. În schimb, spaniolii o consideră o arenă ghinionistă pentru favorite deoarece pe gazonul său şi Franţa, şi Italia doar au remizat (cu Uruguay, respectiv Paraguay) înainte de a fi eliminate încă din grupe.

Invincibili de 19 luni
"Naţionala" Portugaliei se prezintă la partida împotriva Spaniei cu o serie de 19 partide fără înfrîngere. Echipa lui Carlos Queiroz a pierdut ultimul meci în urmă cu 19 luni, 2-6 în "amicalul" cu Brazilia. Imbatabilitatea a început o dată cu testul contra Finlandei, 1-0 în februarie 2009. Oficial, Eduardo păstrează poarta neatinsă din septembrie 2009, la 1-1 "afară" cu Danemarca în eliminatoriile CM 2010, adică de 701 minute, depăşind recordul lui Vitor Baia. Portugalia e singura echipă de la Mondial care încă nu a luat gol.

Bagaje făcute
Portughezii au pregătit nu doar partida cu spaniolii, ci şi bagajele. În cazul în care vor fi eliminaţi, Cristiano Ronaldo şi colegii săi vor pleca de la Cape Town direct la Lisabona.

Vor răzbunare
Diseară, spaniolii vor să-şi ia revanşa pentru "una dintre cele mai triste pagini din istoria naţionalei". Aşa a fost catalogat meciul cu Portugalia din 20 mai 2004, cînd Spania, pornită ca mare favorită la Euro, a pierdut cu 1-0 în faţa gazdelor lusitane şi a plecat acasă imediat după grupe. Există supravieţuitori din echipele de atunci: Casillas, Puyol, Xabi Alonso, respectiv Ricardo Carvalho, Deco şi Ronaldo. Cristiano avea 19 ani, era de un sezon la United şi abia începea să se facă  ştiut în lumea fotbalului.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (4)
tzupebine
tzupebine  •  29 Iunie 2010, 12:41

Nu prea cred ca o sa se miste Ronaldo, nici pana acum n-a jucat foarte bine si Pique e un fundas care stie sa-l tina.

hristac
hristac  •  29 Iunie 2010, 09:10

va fi greu pentru amandoua ! sa-i vedem !

cvimer
cvimer  •  29 Iunie 2010, 05:42

Rusine FIFA! Citeste Jurnalul de Fotbal pentru opinii necenzurate despre cel mai iubit sport. Totul despre Mondiale si nu numai. Nimic despre patroni analfabeti, impresari interlopi, politicieni corupti sau bombe sexy obosite. Nici un cancan - fotbal in stare pura. Vino pe fotbalvvv.com

Vezi toate comentariile (4)
Comentează