Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 23 martie 2010 00:00
Wayne Rooney le dă emoţii mari englezilor cu 80 de zile înaintea Mondialului 2010.
Problemele pe care atacantul lui Manchester United le are de mai multă vreme la genunchi tind să se agraveze cu fiecare meci pe care-l dispută şi selecţionerul Fabio Capello îşi face griji în privinţa lui.
Duminică, după derby-ul cu Liverpool (2-1), golgeterul "diavolilor" a părăsit stadionul şchiopătînd. Diagnosticul medicilor: inflamaţie la un tendon. Managerul Alex Ferguson intenţionează să-l scutească de partea mai grea a antrenamentelor, dar nu se poate lipsi de serviciile sale în campionat sau în Liga Campionilor.
Rooney a marcat 33 de goluri pentru Manchester United, pînă acum, în acest sezon.