INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  GERMANIA - SERBIA, AZI, 14:30, TVR 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

S-au bătut Vidici şi Pantelici?

Articol de - Publicat vineri, 18 iunie 2010 00:00

Săptămînalul Svet scrie că jucătorii s-au încăierat după meciul cu Ghana, dar ei dezmint şi ameninţă cu tribunalul

Tensiuni la sîrbi înaintea crucialului meci cu Germania. Săptămînalul Svet, care apare la Belgrad, a dezvăluit deunăzi că înfrîngerea suferită în faţa Ghanei (0-1) a întins nervii la maximum în cantonamentul "naţionalei". Iar dintre jucători au fost şi unii care nu s-au limitat doar la reproşuri reciproce.

Vizaţi sînt fundaşul Nemanja  Vidici şi atacantul Marko Pantelici, despre care Svet scrie că s-ar fi luat la bătaie! Incidentul este dezminţit însă de cei doi presupuşi protagonişti. Mai mult, ei au anunţat că vor acţiona publicaţia în instanţă şi vor solicita despăgubiri importante.

Inclusiv purtătorul de cuvînt al federaţiei sîrbe, Aleksandar Boskovici, neagă veridicitatea informaţiei: "Mereu sînt două extreme: Adevăr şi minciună. Pot fi istorii mai mult sau mai puţin adevărate, dar asta e cu siguranţă o mare minciună". Boskovici susţine că este vorba despre "un atac împotriva <naţionalei>, tocmai într-un moment în care jucătorii încearcă să se adune şi să dea maximum posibil".

Iau prînzul dimineaţa
Întrucît meciul are loc de la ora 13:30 (14:30 în România), iar nutriţionistul lor ţine neapărat să mănînce bine, nemţii vor lua prînzul în această dimineaţă. La 9:30, ei vor servi orez, peşte, spaghete şi carne roşie.

Program schimbat
Ploile căzute în ultimele zile la Port Elizabeth i-au obligat pe nemţi să-şi schimbe programul. Întrucît FIFA le-a interzis să se pregătească aseară pe stadionul Nelson Mandela Bay, al cărui gazon s-a transformat într-o baltă, ei au ales să rămînă mai mult timp la Pretoria. Ieri dimineaţă s-au relaxat, apoi au avut antrenament şi au luat prînzul înainte de a pleca.

Maşinăria germană
Ultima înfrîngere a Germaniei într-un meci oficial a fost înregistrată în finala Euro 2008, cînd a cedat la limită cu Spania, 0-1. De atunci a mers excelent, fiind neînvinsă şi avînd o medie de 2, 72 goluri marcate şi 0, 45 goluri primite pe meci. Klose (foto) este cel mai bine cotat atacant german la titlul de golgeter al Mondialului, 2.35 la Bwin. (Dan Bâra)

11.00 este cota oferită de William Hill pentru ca Miro Klose, 11 goluri pînă în acest moment, să depăşească recordul de 15 goluri la Mondiale, deţinut de Ronaldo

Pariuri cu Klose
Miză    Cotă   
Deschide scorul cu Serbia    5.00   
Înscrie cu Serbia    2.10   
Nu marchează cu Serbia    1.47   
Cote de la agenţiile Bwin şi Tobet

Meciurile de azi
Partida    1    X    2
Germania - Serbia    1.62    3.70    5.20   
Slovenia - SUA    3.50    3.25    2.05
Anglia - Algeria    1.22    5.50    12.00*
*cote de la Sportingbet

IMAGINILE MONDIALULUI
Jabulani e şi moale
Mingea Mondialului 2010, Jabulani, nu e doar imprevizibilă, ci şi moale. Această din urmă caracteristică a fost simţită de chilianul Gary Medel pe propria-i...ţeastă. În meciul cu Honduras (1-0), balonul s-a mulat efectiv pe capul lui (foto)!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (1)
headhunterz
headhunterz  •  18 Iunie 2010, 09:40

si in 2006 sau batut stankovic cu ljuboja parca,da nah astia;s sarbii,bat tot in preliminarii si la turneele finale se kaka pe ei:-j

Vezi toate comentariile (1)
Comentează