Articol de GSP - Publicat joi, 10 iunie 2010 00:00
Campioana Oceaniei revine în Africa de Sud la numai 6 luni după experienţa de la Cupa Confederaţiilor.
"Cenuşăreasa" turneului final nu se bazează decît pe experienţa jucătorilor din Anglia, căpitanul Nelsen, de la Blackburn, plus Killen, Fallon, Smith, Wood şi Reid. În rest, cei mai mulţi elevi ai lui Ricki Herbert provin de la Wellington Phoenix, înscrisă în campionatul din Australia. Şi încă o curiozitate. Noua Zeelandă are în lotul de 23 doi şomeri: Elliott şi Mulligan!
Cu aşa jucători, nimeni nu se aşteaptă la performanţe mai acătării decît cele de la amintita Cupă a Confederaţiilor. Atunci, într-o grupă cu Spania, Africa de Sud şi Irak, echipa lui Herbert a ieşit ultima. De la spanioli a încasat-o rău, 0-5, Bafana Bafana i-a administrat doar un 2-0, iar cu Irak a cîştigat primul punct într-un competiţie oficială patronată de FIFA (0-0).
Dan Șucu achiziționează al 3-lea club de fotbal! Vestea momentului: „Lucrăm pe mai multe planuri”