INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  SPANIA - ELVEŢIA, AZI, 17:00, TVR 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Toţi pentru Xavi

Xavi Hernandez, Xavi, Spania
Xavi Hernandez, Xavi, Spania

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 iunie 2010 00:00

Del Bosque le cere jucătorilor săi să îi ofere mai mult libertate de mişcare coordonatorului Barcelonei

Joacă Xavi, joacă şi Spania. Aceasta este o realitate care durează de cîţiva ani, nu degeaba mijlocaşul de 30 de ani a fost ales cel mai bun jucător de la Euro 2008. Conştient de dependenţa de "regizorul" său, dar şi de faptul că adversarii ştiu că, dacă-l contracarează, iau "oxigenul" campioanei Europei, Vicente Del Bosque vrea să-l elibereze. Şi, începînd chiar de azi, la startul contra Elveţiei, să-i ofere rolul de protagonist mai tare ca niciodată.

"Un fotbalist, cînd are mai multă libertate de mişcare pe teren, participă mai mult în joc", a zis selecţionerul "Furiei roşii", care le-a cerut tuturor celorlalţi jucători să preia din sarcinile lui Xavi. Mai precis, starul Barcelonei, "cel care ne marchează stilul cu joc dintr-o atingere", va fi scutit de o bună parte din munca la recuperare pentru a-şi folosi în plus imaginaţia de la mijloc în faţă, unde-i maestru la ultima pasă.

"Cu mai puţine griji pe cap, el îşi va asuma mai des responsabilitatea, îşi va etala din plin imensa personalitate şi ne va da un echilibru mai mare", a explicat Del Bosque, convins că alegerea sa "va avea un efect multiplu asupra jocului echipei".

"Cînd avem mingea, trebuie să existe un şef. Acesta nu poate fi decît Xavi"
Sergio Ramos, fundaş Spania

"Xavi atinge mult mingea, dar nu o ţine, ci o foloseşte rapid în combinaţii"
Vicente Del Bosque, selecţioner Spania

"Sînt mici detalii care acum îmi permit să risc un pic mai mult"
Xavi, mijlocaş Spania

Jambon de contrabandă
Printre lucrurile aduse de acasă de spanioli s-au numărat şi circa 40 de kilograme de jambon. Acestea nu s-au aflat însă la vedere, ci au fost ascunse printre materiale, departe de ochii curioşi ai vameşilor, deoarece introducerea alimentelor în Africa de Sud este interzisă. La fel s-a procedat cu mai multe zeci de litri de ulei de măsline.

Iniesta poate
Cu dureri musculare de cîtva timp, Andres Iniesta a fost supus unui nou test cu rezonanţă magnetică pentru a se vedea dacă se poate conta pe el sau nu contra elveţienilor. Controlul a dezvăluit că mijlocaşul Barcelonei a scăpat de necazuri, de aceea marţi s-a şi antrenat cot la cot cu colegii. În mod normal, nu va lipsi din prima garnitură.

Menajaţi preventiv
Ottmar Hitzfeld nu va miza pe Frei şi pe Behrami. Cei doi au avut probleme fizice în ultimele zile, s-au refăcut, dar selecţionerul elveţian a decis să nu-i forţeze pentru a nu risca o recidivă şi a-i avea apţi total în următoarele două partide din grupă.

Guvernul s-a mutat în Africa de Sud
Prezenţa "naţionalei" la Mondial a produs un entuziasm de nedescris în Honduras. Astfel că, în Africa de Sud nu au ajuns doar circa 2.000 de fani, ci şi mulţi oameni politici. Preşedintele Porfirio Lobo, şeful Congresului, Juan Orlando Hernandez, dar şi mulţi miniştri şi înalţi funcţionari publici, în total peste 100 de persoane, şi-au părăsit posturile pentru a fi alături de echipă. Situaţia a provocat reacţii negative. Deputatul Marvin Ponce a zis: "Sînt nişte neruşinaţi, au lăsat ţara de izbelişte ca să se ducă la Mondial. În Honduras e o debandandă totală".

Învoit o seară

Deşi ţine foarte tare la ordine şi îşi transformă cantonamentele în veritabile bunkere, Marcelo Bielsa a făcut o excepţie. Selecţionerul chilian l-a învoit o seară pe Mark Gonzalez pentru ca mijlocaşul lui ŢSKA Moscova să poată sta alături de nevastă. Aceasta a călătorit pînă la Nelspruit special ca să ia cina cu soţul său. Bielsa a explicat: "A bătut femeia atîta drum, nu puteam să o refuz. Dar masa au servit-o în cantonament".

AVANCRONICĂ
"Picioare obosite"
Steven Pienaar resimte încă efectele sezonului lung la Everton. "Am picioarele obosite", s-a plîns coordonatorul sud-african. Tot el a oferit soluţia: "Cînd fizicul nu poate să te mai ajute total, atunci trebuie să joci cu inima. Dacă evoluezi aşa, nimic nu te poate opri".

Schimbă sistemul
Nemulţumit de forţa ofensivă a Uruguayului din partida de debut, contra Franţei (0-0), Oscar Washington Tabarez modifică aşezarea. El va trece la un sistem cu 3 atacanţi, în care, lîngă Forlan şi Luis Suarez, va apărea în plus Cavani, care-l va înlocui pe mijlocaşul Ignacio Gonzalez. Ar putea interveni şi altă schimbare. Cum este şi un excelent pasator, Forlan ar putea evolua un pic retras, între ceilalţi doi atacanţi, pentru a-i oferi mai mult spaţiu vitezistului Suarez.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

UMILIȚI în fața peluzei pe Arena Națională, după FCSB - PAOK! Reporterii GSP au surprins imagini incredibile

FCSB, „BOMBĂ” financiară, după calificarea în optimile Europa League

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează