INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  ARGENTINA - GERMANIA 0-4

Unde a fost Messi?!

Articol de GSP - Publicat duminica, 04 iulie 2010 00:00

Vedeta Argentinei n-a fost în largul său la Mondial. Fără colegii de la club în spate, starul Barcelonei n-a reuşit nici măcar un gol în 5 jocuri!

Dacă Balonul de Aur din 2010 s-ar da numai pentru prestaţia de la Mondial, Messi n-ar avea nici o şansă să fie numărul 1! Cele 45 de goluri marcate pentru Barcelona sezonul trecut nu au avut valoare în tricoul Argentinei.

Singura pasă de gol reuşită în turneu îl obliga la mai mult în "sfertul" cu Germania. A încercat prin acţiuni personale, nefinalizate însă. Primul său şut pe poartă a venit abia cu trei minute înainte de final! Al doilea, în prelungiri! În rest, nemţii au blocat tot! Nici măcar loviturile sale libere n-au fost precise. O astfel de execuţie i-a făcut pe britanicii de la The Telegraph să exclame: "Messi tocmai a trimis al 344-lea său şut mult peste!".

Pe toată durata turneului, Maradona a încercat să-şi impulsioneze elevul. Ba chiar i-a dat şi banderola în ultimul joc din grupă, cu Grecia (2-0), în speranţa că-l va motiva în plus. Ideea sa n-a avut succes. Cele 70 de partide jucate de Messi în acest sezon, incluzînd meciul cu Germania, l-au stors de energie, transformîndu-l într-una dintre dezamăgirile turneului alături de Rooney, Kaka şi Cristiano Ronaldo.

"Messi nu poate juca la fel de bine pentru Argentina pentru că nu are aceeaşi coechipieri ca la Barcelona"
Daniel Alves, fundaş Barcelona

CIFRELE LUI MESSI LA MONDIAL
Meciuri: 5
Minute jucate: 450
Goluri: 0
Assisturi: 1
Şuturi la poartă: 30
Şuturi pe poartă: 15
Faulturi suferite: 15
Faulturi comise: 3
Cartonaşe galbene: 0
Cartonaşe roşii: 0
Pase încercate: 337
Pase reuşite: 244

ROONEY
Doar spectator de lux
Prezenţa lui Wayne Rooney la Mondialul sud-african putea fi trecută uşor cu vederea. Atacantul Angliei a fost cel mai slab fotbalist al lui Capello, deşi, la fel ca şi Messi, venea după un sezon perfect la echipa de club. Nici un gol şi nici o pasă de gol! Aceasta a fost "performanţa" lui Rooney la CM! Cifrele nu merg deloc bine lîngă cele 34 de goluri şi cele 6 assisturi de la Manchester.

KAKA
Pasator, nu şi marcator
Un alt fotbalist de la care fanii aşteptau o prestaţie strălucită la Mondial este Kaka. El a părăsit însă competiţia tot în "sferturi", la fel ca Messi, şi tot fără să reuşească să înscrie. În schimb, în cele doar patru partide disputate, pentru că a stat contra Portugaliei din cauza eliminării din finalul jocului cu Coasta de Fildeş, a izbutit să paseze de trei ori decisiv pentru coechipierii săi.

RONALDO
Măcar un gol
Rivalul lui Messi din Primera Division a ieşit mai devreme din competiţie, eliminat de Spania în "optimi". Iar performanţa slabă a echipei sale l-a scos atît de tare din sărite pe Ronaldo încît la finalul jocului chiar a scuipat către una dintre camerele care îl urmăreau. cu toate acestea, portughezul are un plus faţă de argentinianul Barcelonei: a reuşit să marcheze o dată la 7-0 cu Coreea de Nord.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița sa a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Superliga
Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița sa a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Nationala
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Șumudică discurs-șoc după meciul cu CS Afumați: „Le dăm viteză lui Boupendza, N'Jie și Christensen! Să plece!” » Ce l-a enervat
Cupa Romaniei
Șumudică discurs-șoc după meciul cu CS Afumați: „Le dăm viteză lui Boupendza, N'Jie și Christensen! Să plece!” » Ce l-a enervat

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (16)
plosnita1
plosnita1  •  04 Iulie 2010, 11:31

Saracul de el! Ce nedreptate!? Ceilalti au jucat o miuta in curtea scolii si eu, saracul, a fost stors. Poate mai multe anabolizante sa ii ajunga si in pedala dreapta nu ar strica.

victorinox
victorinox  •  04 Iulie 2010, 11:17

Mie mi s-a parut stors ca o lamaie.Evident,UCL si campionatul Spaniei si-au pus amprenta pe evolutia lui.A fost foarte obosit,avea privirea unui om epuizat.Daca socotim si ca Argentina a jucat fara antrenor pe banca cred ca gasim si cateva explicatii pentru forma lui Messi.Sa-l vedeti din toamna......va fi cel pe care il stim

tudinudi
tudinudi  •  04 Iulie 2010, 11:12

Sa fim seriosi, Messi nu a jucat rau la campionatul asta. A facut o gramada de faze periculoase, unele fructificate de colegii lui altele pe care intr-adevar le-a ratat el. Aseara nu a mers jocul Argentinei pe atac, nu avea Messi ce sa faca singur.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează