Articol de GSP - Publicat duminica, 27 iunie 2010 00:00
Echipa lui Joachim Low merge în sferturile de finală ale Campionatului Mondial după o victorie fantastică în faţa marii rivale Anglia.
Germania a început mai bine meciul de la Bloemfontaine şi i-a creat primele emoţii lui James în minutul 4, cînd Ozil se descurcă excelent în careul advers, găseşte şutul, însă îl remarcă pe goalkeeperul lui Portsmouth. Britanicii nu au replică şi se mulţumesc să înalţe mingi pentru Rooney, imposibil de găsit între Mertesacker şi Friedrich. Lampard şi Gerrard sînt anihilaţi perfect de linia compactă de 4 propusă de Low, iar Barry şi Millner nu au anvergura necesară unui asemenea duel.
În minutul 20, o degajare lungă a lui Neuer este interpretată greşit de Upson şi Terry, Klose îi ia faţa primului şi îl invinge pe James cu o execuţie simplă. De aici, meciul e cu totul altul. Anglia se mulţumeşte să încerce şuturile de la distanţă, mizînd pe efectul Jabulani, dar Neuer nu are probleme la reluările lui Rooney (24) şi Barry (26).
Defoe este semnalizat în offside la un balon înălţat inspirat de Johnson (32), apoi contraatacul aduce desprinderea pentru nemţi. Muller îl găseşte excelent pe Podolski şi atacantul lui FC Koln face 2-0 cu un şut printre picioarele lui James. De această rată, Anglia ripostează decis. Upson face 2-1 după o centrare a lui Gerrard (33), Lampard înscrie şi el un gol valabil (38), dar tuşierul nu vede că mingea a depăşit linia porţii şi frustrarea Albionului pune stăpînire pe joc.
Începutul celei de-a doua părţi este dominat tot de echipa lui Capello, care ratează prin Gerrard (48), Lampard (bară din lovitură liberă de la 30 de metri - 53) şi Milner (62). Neimpresionaţi de impotenţa ofensivă a adversarilor, germanii fac 4-1 în numai 3 minute după două contraatacuri explozive. Mai întîi Schweinsteiger îl lasă singur pe Muller în faţa lui James pentru 3-1 în minutul 67, pentru ca în minutul 70 servantul să se schimbe şi atacantul lui Bayern să puncteze încă o dată. Ozil îi trimite ideal tînărului promovat de Van Gaal şi calificarea este jucată.
Finalul nu aduce decît încercările fără succes ale lui Gerrard (82) şi Rooney (88), care părăseşte Mondialul fără să fi marcat vreun gol în 4 meciuri.
17:00 |
||
GERMANIA | PREZENTARE | ANGLIA |
Mergi pe Germania |
PARIURI | Mergi pe Anglia |
Philipp Lahm | VEDETA | Wayne Rooney |
Lotul | ECHIPA | Lotul |
Joachim Löw |
ANTRENORUL | Fabio Capello |
UEFA |
CUM S-AU CALIFICAT | UEFA |
Primul 11 |
EVOLUŢIA ÎN ULTIMII 2 ANI |
Primul 11 |
*Click pe nume pentru a deschide paginile |
Echipe de start:
Germania: Neuer - Lahm, Friedrich, Mertesacker, Boateng - Schweinsteiger, Khedira - Muller, Ozil, Podolski - Klose
Anglia: James - Johnson, Upson, Terry, A. Cole - Milner, Lampard, Barry, Gerrard - Defoe, Rooney
Germania - Anglia, unul dintre duelurile clasice ale Campionatelor Mondiale şi Europene, promite o confruntare de gală pe Free State Stadium din Bloemfontein.
Cele două reprezentative s-au întîlnit de 27 de ori în confuntări internaţionale şi au împărţit succesele echitabil. Anglia are 12 victorii, Germania 10, plus alte două obţinute la penalty-uri, după ce timpul regulamentar nu a putut face diferenţa pe tabelă.
Vezi AICI liveVIDEO Germania - Anglia!
Criticat pentru prestaţiile slabe ale naţionalei din partidele cu SUA şi Algeria, Fabio Capello va păstra primul 11 din meciul cu Slovenia, cel care a asigurat calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Britanicii trebuie să se ridice la exigenţele supranumelui dat de presa londoneză actualei generaţii, pe care au numit-o "de aur" în ciuda faptului că nu au reuşit să cîştige nimic.
De cealaltă parte, elevii lui Joachim Low un avut evoluţii consistente contra Ghanei şi a Australiei, pierzînd în faţa Serbiei într-un joc în care au ratat un penalty şi au avut un om mai puţin în teren timp de o repriză. Vedeta Mesut Ozil a promis o ripostă decisă Angliei, iar golgeterul Klose a chemat la mobilizare generală înaintea "celui mai important meci din ultimii ani" pentru Mannschaft.
Urmăreşte comentariul liveTEXT al partidei Germania - Anglia pe gsp.ro de la ora 17:00!