Articol de GSP - Publicat vineri, 18 iunie 2010 00:00
Vedeta argentiniană creşte de la meci la meci: contra Coreei de Sud a reuşit două assisturi. Îi mai lipseşte doar golul!
Renumele lui Messi a ajutat ieri Argentina. Toţi ochii au fost aţintiţi asupra lui, iar Higuain a reuşit hat-trickul! Ce-i drept, l-a ajutat şi "decarul" Argentinei, care, la ultimul gol, l-a lăsat cu poarta goală pe colegul său, după ce a ţintit doar bara la capătul unei acţiuni personale.
Nu a fost singura reuşită la care Messi a contribuit decisiv: centrarea din care Park Chu-young şi-a trimis balonul în propria plasă a venit din piciorul său. În rest, "decarul" Argentinei nu a făcut prea mare risipă de energie, fiind doar al şaselea între cei opt integralişti ai lui Maradona la capitolul distanţă parcusă.
8.594 metri a alergat Messi în meciul cu Coreea de Sud. Cel mai harnic argentinian a fost Maxi Rodriguez: 10.363 metri
3 şuturi pe poartă a avut Lionel Messi din cele 7 tentative ale sale