INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  AEK ATENA

„Un coteț, e inacceptabil!” » Duelul european dintre Răzvan Marin și Andrei Rațiu, încheiat cu o afirmație scandaloasă

Estadio de Vallecas, casa lui Rayo, la meciul tur cu AEK Atena / FOTO: Imago
Estadio de Vallecas, casa lui Rayo, la meciul tur cu AEK Atena / FOTO: Imago

Articol de - Publicat vineri, 17 aprilie 2026 07:42 / Actualizat vineri, 17 aprilie 2026 09:19

AEK Atena, cu Răzvan Marin integralist, a învins-o pe Rayo cu 3-1, dar a ratat calificarea în semifinale din cauza eșecului drastic din tur (0-3). La oaspeți, Andrei Rațiu a fost de asemenea integralist.

Duelul românilor din Conference League, Răzvan Marin - Andrei Rațiu, s-a încheiat joi seară cu victoria primului, dar cu calificarea ultimului. Dacă Marin a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui AEK, înscriind din penalty, pentru 2-0, Rațiu s-a numărat printre cei mai slabi de la oaspeți.

Nu doar că a provocat lovitura de pedeapsă transformată de coechipierul său de la națională, dar a ratat și o ocazie monumentală. În consecință, și notele acordate în presă au fost pe măsură. Cotidianul Marca i-a dat două stele mijlocașului de la AEK și doar una fundașului dreapta de la Rayo.

„Un coteț, e inacceptabil!” » Duelul european dintre Răzvan Marin și Andrei Rațiu, încheiat cu o afirmație scandaloasă
Andrei Rațiu (în alb) comite penalty-ul pe care-l va transforma Răzvan Marin / Foto: captură

Răzvan Marin: „Sper ca și împotriva lui PAOK, oamenii să creeze o atmosferă similară”

Marin a fost în prim-plan și la final, în fața camerelor de luat vederi, el mulțumindu-le fanilor atenieni pentru susținere, în ciuda eliminării din competiție. „Suntem triști, este logic, dar trebuie să continuăm. Sprijinul oamenilor astăzi a fost incredibil, atmosfera pe care au creat-o a fost fantastică, din primul minut am simțit impulsul, am simțit că oamenii sunt în spatele nostru, au fost acolo să ne susțină.

Am crezut că putem obține calificarea pentru că știam atmosfera pe care o vor crea oamenii și cât de mult sprijin ne vor oferi, dar nu am reușit. Aș dori să le mulțumesc și sper că la meciul cu PAOK ne vor da din nou acest impuls, că vor crea o atmosferă similară”, le-a spus internaționalul român jurnaliștilor de la Cosmote TV.

Marios Iliopoulos, patronul AEK: „Terenul lui Rayo e un coteț de găini. În Grecia n-ar primi licență”

La finalul partidei, patronul lui AEK, Marios Iliopoulos, a coborât pe teren și i-a îmbrățișat pe jucători, iar pe antrenorul Marko Nikolic l-a sărutat pe frunte. Jurnaliștilor le-a mărturisit că, dacă terenul lui Rayo era de bună calitate, echipa sa n-ar fi ratat calificarea în semifinale.

„Un coteț, e inacceptabil!” » Duelul european dintre Răzvan Marin și Andrei Rațiu, încheiat cu o afirmație scandaloasă
Estadio de Vallecas, casa lui Rayo, la meciul tur cu AEK Atena / FOTO: Imago

Am fi putut cere ceva mai mult de la arbitri, arbitrajul nu a fost rău, dar au existat faze discutabile. La o a doua privire ai putea trage alte concluzii. Este evident că AEK merită să se califice.

Rezultatul din Spania a fost nedrept și de coșmar, într-un coteț de găini, cu un teren pur și simplu inacceptabil. Dacă Rayo ar fi o echipă grecească, terenul lor nu ar primi licență”, s-a lamentat Iliopoulos.

Citește și:
Ce-a ajuns campioana din deceniul trecut » Prăbușirea incredibilă a echipei care uimea Europa
Campionate
Ce-a ajuns campioana din deceniul trecut » Prăbușirea incredibilă a echipei care uimea Europa
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
„Prostie monumentală!” » Reacție fermă de la FCSB în privința lui David Miculescu, după vestea din Cipru
Superliga
„Prostie monumentală!” » Reacție fermă de la FCSB în privința lui David Miculescu, după vestea din Cipru
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
Altele
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
gintonic
gintonic  •  17 Aprilie 2026, 09:49

La cum arata gazonul din Vallecano in poza, vrem si noi sa avem in Superliga asa ”cotete de gaini” !! Grecii nu stiu sa isi accepte eliminarea! Niste fitosi infumurati !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează