INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Sorin Cârțu, aspru după eșecul cu Sparta Praga: „Mi-a fost greu să accept ce s-a întâmplat! Aveam alte pretenții de la Cicâldău”

Sorin Cârțu
Sorin Cârțu

Articol de - Publicat joi, 11 decembrie 2025 23:03 / Actualizat joi, 11 decembrie 2025 23:04

În runda #5 din grupa unică de Conference League, Universitatea Craiova a cedat cu 1-2 în fața celor de la Sparta Praga. Steven Nsimba a marcat un gol superb în repriza secundă, dar cehii au lovit prin Albion Rrahmani, fostul atacant al Rapidului, și Matej Rynes, autorul golului decisiv în minutul 89.

Oltenii rămân cu 7 puncte și păstrează în continuare șanse reale de a prinde cel puțin play-off-ul Conference League. Ultimul duel al grupei va avea loc pe 18 decembrie, de la ora 22:00, contra formației lui Răzvan Marin, AEK Atena.

Cârțu, discurs dur după meci: „Sunt dezamăgit!”

Sorin Cârțu (70 de ani), președintele de onoare al Universității Craiova, a vorbit la finalul meciului și nu și-a ascuns frustrarea:

Nu vreau să fac o analiză, e treaba lor. Sunt dezamăgit. Au fost atâtea momente în timpul jocului pe care nu le-am exploatat și nu le-am tratat cum trebuia.”

Fostul antrenor a criticat sever modul în care a fost executat penaltyul:

Să execuți un penalty cu 2-3 metri elan, nu pot să concep. Cum am tratat eu meciul toată săptămâna ca importanță și tot ce a însemnat pregătirea lui, îmi e greu să accept ce s-a întâmplat pe teren.”

„Primeam cadouri și nu am profitat!”

Cârțu a subliniat și momentele cheie pe care Craiova nu le-a valorificat:

„Penaltyul a venit într-un moment în care primeam cadouri de la ei. Și până în minutul 35 a mai fost o pasă dată înapoi, pe care nu am exploatat-o. Și penaltyul tot un cadou a fost, venit din nimic. Ni le facem și singuri. Când am văzut ratarea, mi-a fost foarte greu să accept.”

Președintele de onoare al oltenilor avea așteptări din partea căpitanului: „Aveam alte pretenții de la Cicâldău!”

Fostul jucător al Universității în perioada 1973-1989, a fost tranșant și în privința mijlocașului ofensiv:

Aveam alte pretenții de la Cicâldău. Prin ce reprezintă el în echipa asta și prin importanța lui, nu m-am așteptat. Trebuia să spună «bat eu», pentru că e Cicâldău, nu să se gândească în timpul meciului.

Cârțu a lăudat atmosfera creată de public:

„Atmosfera a fost ca la toate partidele de până acum. Suporterii meritau satisfacția calificării. Sunt 42 de ani de la ultima calificare”, a declarat Sorin Cârțu pentru Prima Sport.

Clasamentul în grupa unică de Conference League

Citește și:
Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”
Superliga
Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”
La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club
Superliga
La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club
Au apărut imaginile » Fostul superstar din Premier League, prins cu gaz ilariant și un balon dezumflat în Lamborghini: arestat pe loc!
Campionate
Au apărut imaginile » Fostul superstar din Premier League, prins cu gaz ilariant și un balon dezumflat în Lamborghini: arestat pe loc!
Detalii ȘOCANTE » Tavi Popescu, găsit într-o stare deplorabilă, după ce ar fi consumat gaz ilariant: luat PE SUS de polițiști și dus la Obregia + Prima reacție a clubului
Superliga
Detalii ȘOCANTE » Tavi Popescu, găsit într-o stare deplorabilă, după ce ar fi consumat gaz ilariant: luat PE SUS de polițiști și dus la Obregia + Prima reacție a clubului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (3)
doritor
doritor  •  12 Decembrie 2025, 13:43

Daca privim clasamentul CSU a jucat cu echipe situate pe locuri fruntase. Rakow 3, AEK (va juca) 4, Sparta 6, Mainz 8. Doar Noah 17 (mai sus de cat CSU) si Rapid Viena sunt sub top 8. Universitatea a primit lectii bune de fotbal, sa invete din ele. Cu putin noroc putea scoate un egal aseara, dar Sparta e echipa de dincolo de media europeana si pe ansmblu a fost mai buna. Totusi de ce n-a batut ca-n intotdeauna 11m Cicâldău?!? Ghinion ca am avut suspendat (Bancu) si indisponibili mai multi jucatori importanti.

stefan..
stefan..  •  12 Decembrie 2025, 11:39

A ieșit soarele pe strada cartului. Nu i au picat bine ranchiunosului rezultatele Stiintei în Europa. Urat caracter! Asta pleacă doar pe cauze naturale.

craiovamaxima
craiovamaxima  •  12 Decembrie 2025, 09:37

Ce te miri, Sorine? Cicaldau joaca de parca ar fi mancat o oala de sarmale. Habar n-are ce trebuie sa joace, se plimba si el pe acolo. Cicaldau, Cretu, Mogos, Houri, numai "ciorbe reincalzite", care n-au adus nimic echipei, ba din contra. Cat despre Anzor, nu ca a ratat acel penalty dar, in afara faptului ca alearga fara niciun rost, este franarul de la mijlocul terenului, se ascunde mai mereu dupa adversari iar cand are mingea o da fie in lateral, fie in spate. Baiaram se crede din vreun film, nu-l mai intereseaza decat frizura si ciocul, crezand ca daca da bine pe sticla, da bine si in teren. Cat despre Etim, sunt fotbalisti mai buni prin divizia a doua de la noi. Nu va mai mirati, voi i-ati adus pe toti. Poate ca trageti invataminte din meciul de aseara, ce profil de fotbalist trebuie sa cautati.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează