Articol de Cristian Lapa - Publicat luni, 11 ianuarie 2010 00:00
Togolezul crede că dacă se arunca mai tîrziu la podea gloanţele l-ar fi nimerit în piept
"Sînt fericit că trăiesc!", a fost prima mărturisire a lui Serge Akakpo (22 de ani) pentru cotidianul francez Le Parisien. La o zi distanţă după ambuscada în care a fost implicată "naţionala" statului Togo, fotbalistul a rememorat clipele de groază.
"Trecusem de graniţa din Congo, iar după 10 minute au început să tragă. N-am înţeles ce se întîmplă, dar ne-am aruncat toţi la podea. În cădere am fost lovit în spate de două gloanţe. Dacă mai întîrziam două secunde le-aş fi primit în piept! Era mult sînge şi zgomotul de mitralieră era infernal", a dezvăluit fundaşul vasluienilor.
"Au fost 30 de minute de groază! Mi se pare de neimaginat pentru un turneu de fotbal! Toată lumea este în stare de şoc. Acum, nu-mi doresc decît să merg la familia mea", a spus Akakpo. Fotbalistul a fost operat sîmbătă dimineaţă pentru a-i fi îndepărtate cele două gloanţe din spate şi se simte bine. Cînd starea îi va permite va pleca la un control amănunţit într-o clinică din Franţa.
"N-am putut să dorm deloc în noaptea de după incident fiindcă încă avem în minte sunetul focurilor de armă. Cum închideam ochii, cum rememoram clipele de groază"
"Mă aşteptam să se amîne competiţia, nu sîntem în stare să mai jucăm fotbal acum. Sîntem afectaţi emoţional, iar unii dintre jucători nu îşi pot pune nici măcar ghetele în picioare"
Serge Akakpo, fundaş FC Vaslui