INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  EXCLUSIV GSP BĂNEL A EXPLICAT CE FEL DE PLĂMÎNI ARE

“Alergam pînă la meciul cu Italia”

Articol de , - Publicat miercuri, 11 iunie 2008 00:00

Nicoliţă a parcurs peste 12 kilometri cu Franţa. E cel mai bun de la Euro. Dacă va juca şi contra azzurrilor, vrea să-şi îmbunătăţească performanţa.

Titularizat de Piţurcă în banda dreaptă, Bănel Nicoliţă a jucat aproape perfect contra “cocoşilor”. A depăşit toate re­cordurile de re­zistenţă fizică, apoi a acordat un interviu cititorilor Gazetei în care a povestit trăirile din timpul partidei, dar şi cum vede el întîlnirea de vineri, cu Italia.

– Felicitări, Bănele! Zîm­beşti. Eşti destins. Ai alt tonus. Ţi-a dispărut crisparea?
– Da, dar mă gîndesc deja la Ita­lia. Va fi cel mai important meci pentru noi.

– Cum a fost cu Franţa?
– Am muncit mult. Cred că s-a văzut asta pe teren. Ne-am con­centrat cu toţii aşa cum trebuie şi cred că rezultatul a fost echitabil.

– S-a văzut dăruirea voastră în apărare, dar în atac n-am prea contat.
– Noi am făcut tot ce am pu­tut. A fost primul meci la Euro şi do­ream să nu-l pierdem. Asta era foarte important pentru noi. Am dat tot ce am avut mai bun din noi.

– Am văzut că la un moment dat ai schimbat partea.
– Da, dar nu că mi-a zis an­trenorul, ci pentru că aşa am simţit noi în teren. Ne-am schimbat în funcţie de fază.

– Cum l-ai simţit pe Riberry?
– Superjucător! Nu mai era nevoie să spun şi eu asta.

Peste Gattuso şi Balack
– Cred că o să ţi se spună “Calul” de acum încolo.
– De ce?

– Ştii cîţi kilometri ai alergat cu Franţa?
– Nu. Cîţi? Chiar sînt curios.

– 12 kilometri şi 241 de metri. Pînă acum, eşti primul de la Euro la acest capitol.
– Şi cine mai e după mine?

– Italianul Gattuso, de exemplu, e pe 2, iar neamţul Balack pe 3. Ce zici de asta?
– Mă bucură ce-mi spui. Eu vreau să-mi ajut echipa aşa cum pot eu mai bine.

– Şi eşti obosit după cei 12 kilometri?
– Nu. Nu sînt obosit. Chiar mă simt foarte bine.

“Depindem de rezultatul cu Italia”
– Cum crezi că va fi cu Italia?
– Sper să scoatem din nou un rezultat bun. E meciul care ur­mea­ză şi, ca de obicei, e cel mai im­por­tant. Cred că a noastră calificare va depinde mult de rezultatul acestei partide.

– Bun, vom juca defensiv din nou?
– Nu ştiu, asta ştie domnul Pi­ţurcă. Noi vom juca ceea ce ştim cel mai bine şi sperăm să cîştigăm şi cu Italia, şi cu Olanda.

“Mama îmi poartă noroc”
– Cum ţi s-a părut publicul?
– Fantastic! Nu mi-a venit să cred cînd am văzut că jumătate de stadion e în galben şi scandează numele noastre şi pe cel al ţării. A fost impresionant!

– Ai vorbit cu cei de acasă?
– Da, mama mă susţine mereu şi a fost bucuroasă pentru mine. Toţi ai mei mi-au ţinut pumnii. Ei îmi poartă noroc.

55 % din baloanele jucate a pierdut Nicoliţă în meciurile din Liga I

32 % din baloanele jucate a pierdut Nicoliţă în partida cu Franţa

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
Campionate
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”
Nationala
„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (34)
 •  11 Iunie 2008, 13:50

doamne ce ratat e jack ala =))))) prietene, nu o mai da pe engleza daca habar n-ai romana!!! =)))))

 •  11 Iunie 2008, 13:43

nu l mai comparati pe asta atat cu gebreselasie si kipketer!v ati de tot??? aici e fotbal!!!!uitati va la ce fac cei de pe acelasi post cu el.(daca nu va ajuta capatzana va spun eu cativa:wilhelmson,fritz,malouda,etc).de asta suntem singura echipa de la euro fara sut pe porta!!!

 •  11 Iunie 2008, 12:55

hey Jack, why do you pretend that YOU'RE (you are) something that you are not?!? you are using english language in a wrong way - ''YOU'RE country'' (corection - your country) to express yourself when you can use romanian as well to disrespect your nation; though you might do the same mistakes in romanian too... Hai Romania si succes acestei echipe care ne reprezinta cum pot ei mai bine! Hai toti jucatorii, inclusiv Banel si hai sa nu mai bagam in seama toti frustratii...

Vezi toate comentariile (34)
Comentează