INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  ROMÂNIA S-A ÎNTORS ACASĂ

Anonimat

Articol de GSP - Publicat joi, 19 iunie 2008 00:00

“Tricolorii” au ajuns aseară în ţară ca nişte simpli turişti, fără să mai aibă parte de onorurile de la plecarea la Euro, cînd au fost primiţi la Salonul prezidenţial.

Avionul care i-a adus la Bu­cu­reşti pe jucătorii echipei na­ţionale a avut o întîrziere de 30 de minute. A urmat apoi o alta, de trei sferturi de oră, la bagaje. Asta e diferenţa între covorul roşu şi Salonul prezidenţial, de la pleca­re, şi terminalul “Sosiri”. Primul a ieşit Chivu, împreună cu viitoarea sa soţie, Adelina Elisei. “Nu mai spun nimic. Am vorbit destul”, le-a retezat-o jucătorul jurnalişti­lor. A dat cîteva autografe unor copii. Cei 5-6 suporteri care erau în aeroport l-au încurajat: “Nu-i nimic. Capul sus! Poate reuşim mai mult data viitoare!”. Alţii, care fuse­seră cu ei în zona check-in, mur­murau: “Să mai lase figurile! Că d-aia nu joacă nimic!”. Ur­mătorul a apărut Goian. Nici el n-a zis mare lucru. “Tricolorii” au ieşit pe rînd. Fie­care îmbrăcat cum a vrut. Cos­tumele oficiale au rămas arun­cate prin bagaje. Doar Să­pu­naru amin­tea ceva de echipa Ro­mâ­­niei, purtînd treningul de prezentare.

1 milion de euro va primi FRF de la UEFA pentru cele două remize ale României, jumătate urmînd să ajungă la jucători

“De atîta sîntem în stare! Nici un moment n-am simţit că putem bate Olanda. Poate doar dacă ar fi marcat Codrea. Am alergat în gol întrucît olandezii ne-au pasat foarte bine. De ce n-am avut mai mult curaj? Simplu, pentru că n-am avut mingea”
Cristi Chivu declaraţie făcută în Elveţia

“E greu să ieşi la joc cu marile forţe. Am încercat să le ţinem piept, dar atît am putut. Nu cred că cele două puncte obţinute pot fi considerate o mare performanţă, dar ne dau speranţe pentru preliminariile CM 2010. Am cîştigat experienţă”
Răzvan Cociş declaraţie făcută în Elveţia

“România nu e pre­gă­tită să atace echipele mari. Nu are jucătorii şi tupeul să joace ofen­siv. De la mijloc în sus doar Mutu poate face diferenţa!”

“Îmi reproşez doar că nu am avut mai mult curaj pe faza ofensivă. Vreau să joc şi la CM 2010. Nu mă retrag, am doar 32 de ani”
Cosmin Contra declaraţie făcută în Elveţia

“Am jucat distructiv pentru că altfel nu aveam nici o şansă. Eu am încercat să joc pen­tru echipă, aşa cum mi s-a cerut. Nu sîntem la nivelul marilor echipe, deşi am remizat cu Franţa şi cu Italia”
Adrian Mutu declaraţie făcută în Elveţia

Naşu’: “Păcat, Olanda a fost îngăduitoare!”
Mircea Sandu a venit împreună cu “tricolorii”: “Sînt un pic trist. A lipsit acel gol din meciul cu Italia, la penaltyul lui Mutu, cu care cred că eram calificaţi”. Şeful de la FRF spune că postul lui Piţurcă nu este în pericol: “Are contract pînă în 2010, avem un program făcut. Vom avea o discuţie cu privire la lot. Să facem ceva, să putem înlocui şi 6-7 jucători cînd sînt obosiţi. Fotbaliştii noştri au fost epuizaţi. Au vrut, au încercat, dar n-au putut mai mult, deşi Olanda a fost chiar îngăduitoa­re în unele momente”.

Piţi a blocat parcarea

Victor Piţurcă, îmbrăcat într-un costum negru, a ieşit încruntat. A trecut printre ziarişti ca şi cum aceştia nu ar fi existat. Cîţiva oameni au încercat să-l îmbărbăteze. S-a dus glonţ în parcare. Acolo însă a dat de alt necaz. Fiica sa pierduse jetonul necesar pentru ieşire, blocînd astfel toată parcarea. Din spate, ceilalţi şoferi au cla­xo­nat nervoşi pînă cînd selecţio­nerul a putut să plece (foto)! În grabă, cînd a dat cu spatele, fata selecţionerului a acroşat uşor o altă maşină parcată regulamentar, căreia i-a zgîriat portiera.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Nationala
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (35)
 •  22 Iunie 2008, 06:43

Si ce trebuia Piturca sa le faca la ziaristi?! Sa la pupe mina? Cine va credeti, voi ba? Toata viata voastra n-ati facut decit propaganda si va smiorcaiti ca nu va baga lumea in seama !

 •  19 Iunie 2008, 14:54

Romania a jucat la 0-0 Italia-Franta . Sa le fie rusine !

 •  19 Iunie 2008, 12:31

olandezii neau dat niste spatii de care "il fenomeno" nu a profitat...de altfel...suntem niste lozeri...si vroiam sa fim campioni europeni...vaid e noi....dak ar reveni hagii si compania da....am putea fii campioni mondiali...da cu astia?..ei sunt certati cu fotbalul

Vezi toate comentariile (35)
Comentează