INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  BULGARIA

Bulgarii oferă 2 milioane antrenorului care o va califica la Euro 2012!

Articol de - Publicat vineri, 10 septembrie 2010 00:00

Pentru a tenta un antrenor de top să preia "naţionala", federaţia promite o primă fabuloasă în cazul prezenţei la Euro 2012.

Nici n-au început bine preliminariile Euro 2012 şi bulgarii sînt deja în căutarea unui nou selecţioner. După demisia lui Stanimir Stoilov, urmare a celor două eşecuri consecutive din debut, 0-4 în Anglia şi 0-1 acasă cu Muntenegru, federaţia de la Sofia a ajuns la concluzia că în ţară, cu excepţia lui Ilian Iliev, desemnat antrenorul anului, nu prea au de unde alege. Aşa că preşedintele Borislav Mihailov ia în calcul şi varianta unui tehnician străin.

Lista fostului internaţional e lungă: turcul Fatih Terim, nemţii Winfried Schafer, Lothar Matthaus şi Klaus Toppmoller. Iar pentru a avea o şansă să aducă pe unul dintre ei la Sofia cu salariu mic, 250.000 de euro anual, Mihailov pune la bătaie o primă de două milioane de euro în caz de calificare la Euro 2012! Vecinii de la sud de Dunăre n-au mai fost prezenţi la un turneu final de la Euro 2004, desfăşurat în Portugalia.

2 participări are Bulgaria pînă acum la turneele finale de CE (1996, 2004)

A plecat şi Sirakov
După selecţionerul Stanimir Stoilov, şi-a prezentat demisia şi directorul sportiv al federaţiei, Naşko Sirakov. "Nu voi mai ocupa acest post în viitor. Îmi ajunge", a declarat fostul internaţional agenţiei BTA. Lui i-ar putea urma căpitanul Stilian Petrov, care se gîndeşte la retragerea din "naţională".


Cine în locul lui Carlos Queiroz?

Federaţia de la Lisabona a decis aseară într-o şedinţă să-l demită pe selecţionerului Carlos Queiroz, aspru criticat după startul slab din eliminatoriile CE 2012. Chiar înainte de a se lua această decizie, presa lusitană a întocmit o listă cu posibili înlocuitori. Pentru "O Jogo", numărul acestora se ridică la patru: spaniolul Luis Aragones, mexicanul Javier Aguirre, italianul Arrigo Sacchi şi portughezul Manuel Cajuda. Primii trei sînt liberi, ultimul e sub contract cu Al Sharjah, din Emirate. La concediere, Queiroz trebuie despăgubit cu 3,5 milioane de euro. Federaţia Portugheză însă nu a pronunţat deocamdată nici un nume.


Toshack a renunţat
ŢARA GALILOR. John Benjamin Toshack şi-a dat demisia. Tehnicianul galez, care se ocupa de "naţională" din 2004, a ales să renunţe din cauza eşecului de acasă cu Muntenegru, 0-1 în startul eliminatoriilor Euro 2012. Federaţia de la Cardiff va anunţa noul selecţioner în cîteva zile, favoriţi fiind foştii internaţionali Chris Coleman şi Kenny Jackett. Ex-atacantul John Hartson (35 de ani) s-a autoplasat printre candidaţi: "Nu am experienţă, dar deţin toate diplomele necesare şi am lucrat cu unii dintre cei mai buni antrenori".

Defoe stă 6 săptămîni
ANGLIA. Cu doar cîteva zile înaintea debutului în Ligă, Tottenham a rămas fără cel mai bun jucător al său, Jermaine Defoe. Atacantul englez a suferit o entorsă la glezna dreaptă în timpul meciului "naţionalei" din Elveţia, 3-1 în preliminariile CE 2012, şi a devenit indisponibil 6 săptămîni. "Este o lovitură cumplită", s-a plîns antrenorul Harry Redknapp.

- REAL MADRID a încasat sezonul trecut 150 de milioane de euro numai din comercializarea biletelor. 65,1 la sută din sumă provine de la meciurile din La Liga.
- FC BARCELONA este clubul preferat în Europa. Catalanii au 57,8 milioane de fani, devansînd Real Madrid (31,3 milioane), Manchester United (30,6), Chelsea (21,4) şi Bayern (20,7).
- BALOTELLI nu va evolua în următoarele 6 săptămîni. Atacantul italian s-a operat la meniscul genunchiului drept, unde s-a lovit în timpul partidei lui Manchester City cu FC Timişoara, din play-off-ul Europa League.
- GRECIA a rămas fără Gekas, care s-a retras din "naţională". Recent, aceeaşi decizie o luaseră Amanatidis şi Kyrgiakos.
- TEVEZ se gîndeşte la retragerea din reprezentativa Argentinei. "Nu ştiu dacă voi avea ce să mai dau pentru <naţională> la Mondialul din 2014. Corpul meu se simte obosit", a zis atacantul de 26 de ani.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (3)
mihailo
mihailo  •  26 Septembrie 2010, 03:13

mai bine spunea ca ofera CELUI care califica bulgaria...asa se baga si platini...hahaha

alinstelistul1
alinstelistul1  •  10 Septembrie 2010, 11:12

nu stiu d c nu facem si noi asta...oricum nu ne calificam...suntem cel mult la nivelul celor din bulgaria...d cand s-a retras din nationala berbatov sunt praf...cum suntem noi fara mutu...ei nu au aparare(un singur fundas dreapta bun au...pe la psv eindhoven)...dar la mijloc sunt peste noi...martin petrov stilyan petrov...iar in atac bojinov(un fel d marica)...

footballfaan
footballfaan  •  10 Septembrie 2010, 09:25

ofera banii aia pentru ca stiu ca nimeni nu ii va putea califica cu lotul ala...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează