Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 28 iunie 2012 00:00 / Actualizat joi, 28 iunie 2012 00:00
Neuer a cîştigat atunci duelul cu Balotelli (1-0), iar apoi şi turneul final. Nemţii vor o nouă victorie, italienii ”ard” să-şi ia revanşa
Germania - Italia 1-0. Nu e un pronostic înaintea semifinalei din această seară, ci chiar s-a întîmplat. Dar la turneul final din 2009 rezervat reprezentativelor Under 21. Şi tot în semifinale. Nu mai puţin de 12 dintre jucătorii care vor fi pe teren sau pe banca de rezerve la Varşovia, şapte de la nemţi, cinci din tabăra squadrei azzurra, au fost implicaţi şi în "şocul" din urmă cu 3 ani, de la Helsingborg.
Neuer, Khedira, Ozil, Hummels Jerome Boateng, Howedes şi Schmelzer au cîştigat atunci trofeul, iar Germania speră într-un "deja vu" diseară. "Ei ştiu cum pot fi bătuţi italienii şi pot spulbera la Varşovia bilanţul negru al naţionalei mari, fără victorie în faţa azzurrilor la turneele finale", titrează Bild.
Gazzetta dello Sport, în schimb, mizează pe dorinţa de răzbunare a unui Abate, Marchisio, Giovinco, Sirigu, dar mai ales a lui Mario Balotelli: "În acea seară de 26 iunie, Mario l-a bombardat efectiv pe Neuer. Din toate poziţiile. Dar portarul nemţilor a fost ca un zid. Diseară e vremea revanşei".