Articol de Răzvan Luţac - Publicat joi, 28 iunie 2012 00:00 / Actualizat luni, 17 septembrie 2012 23:09
Nemţii nu şi-au învins niciodată adversara de azi într-o partidă oficială, dar golul lui Schnellinger la CM 1970 sau penaltyul scos de Kopke la Euro '96 fac în memoria suporterilor cît o victorie
Italia, ţara europeană cu cele mai multe titluri mondiale, patru, şi Germania, recordmenă Euro cu trei trofee: dincolo de rivalitatea istorică, rămîn evenimentele inedite din înfruntările lor încrîncenate.
1. Golul vieţii lui Schnellinger
Ultimul minut al semifinalei CM '70, 1-0 pentru peninsulari. Neamţul Schnellinger, de 7 ani în Serie A, ţîşneşte neaşteptat în careu şi egalează. Primul şi singurul său gol la "naţională". La Milan nu marcase în peste 100 de partide!
2. Cînd fotbalul bate televiziunile
Reuşita lui Schnellinger a făcut posibile prelungirile din "meciul secolului", în care s-au marcat cinci goluri! Ultimul, cel de 4-3, reuşit de Rivera la cîteva secunde după ce Muller egalase. La TV rulau încă reluările golului german!
3. Bucuria lui Tardelli
Finala CM '82, e 1-0 pentru Italia. Tardelli preia şi marchează din cădere. Celebrarea intră în istorie: plîngînd, fotbalistul aleargă spre bancă fluturînd pumnii în aer. "Eram un vulcan, aşteptam din copilărie", rememorează Tardelli.
4. Kopke şi neputinţa italiană
Ultimul meci în grupele Euro 96. Germania e calificată, azzurrii au nevoie de victorie: Kopke apără penaltyul lui Zola, Donadoni ratează exasperant în faţa unei echipe aflate în inferioritate din minutul 59. 0-0, Italia se întoarce la Roma.
5. Jens, plan stricat
Semifinala CM 2006 merge spre penaltyuri. În sferturile cu Argentina, Lehmann avea pe un bileţel din jambieră schemele executanţilor sud-americani. Aşa că e calm. Dar Grosso înscrie în minutul 118, se bucură ca Tardelli şi nemţii sînt acasă.