Articol de GSP - Publicat luni, 09 iunie 2008 00:00
Echipa Gazetei a înnoptat împreună cu echipa naţională a Franţei fără să aibă vreo problemă.
În dimineaţa zilei de ieri, o informaţie a circulat prin redacţiile din România: Franţa va ajunge spre prînz, cu trenul, la Zürich. O primim şi noi, eu şi colegul Andrei Vochin, şi plecăm în urmărirea “cocoşilor”. În holul hotelului în care locuim de cîteva zile, un pic de agitaţie. E vorba de “Swissotel”, un stabiliment intrat în circuitul UEFA. Cîţiva bărbaţi la costum, solizi, în marea lor majoritate negri, cu căşti în urechi şi microfoane la rever, studiau atent zona şi pe cei ce intrau şi ieşeau.
Luăm trenul, cel mai comod mijloc de transport pentru jurnaliştii acreditaţi, şi în 7 minute sîntem la Zürich Hauptbanhoff. Franţa nu sosea însă aici. Cu noroc, dăm totuşi nas în nas cu “cocoşii” la gara Oerlikon, situată la 15 metri de hotelul nostru! Aici, lume de tot felul, camere de televiziune, bodyguarzi, mulţi bodyguarzi. Şi un gard de protecţie, apărut ca din senin.
Norocul nostru
Dăm să intrăm în hotel, dar o mînă hotărîtă ne opreşte. Avem amîndoi peste 1,80, dar părem modeşti pe lîngă individul din faţa noastră. Ducem mîna la buzunar şi scoatem ceea ce se va dovedi biletul de intrare: cartela de la cameră. Faţa zdrahonului se relaxează! Se dă la o parte, dar observă acreditările pe care le aveam de gît. Ne opreşte din nou, moment în care prin faţa ochilor trec posibilităţile de cazare pentru această noapte: gara, parcul sau hotelul României de la St. Gall. Cea din urmă a fost o glumă proastă, scuzaţi, domnule Piţurcă!
Trei etaje pentru “cocoşi”
“No photos please”, ne spune, apoi ne lasă să trecem. Intrăm pe uşile rabatabile şi deja ne simţim ca românii care treceau graniţa înainte de 1989. Liberi. Ne alegem un colţişor de unde să vedem totul.
Pe la 12 şi jumătate încep să apară “duşmanii”. Thuram cu Abidal. Vieira singur. Ribery cu Benzema. Makelele ascultînd muzică. Henry vorbind la telefon, Anelka la fel. Apare şi Domenech. Pare preocupat? Foarte bine. Rînd pe rînd, ceilalţi. Folosesc cele două lifturi ale personalului, cu care nu poate merge nimeni. Au închiriat ultimele trei etaje ale hotelului, inclusiv piscina, sauna şi sala de fitness de la ultimul nivel, cel cu numărul 32. Care vor fi închise publicului, la fel ca şi barurile din hol.
Un sfert de ceas
Totul a durat mai puţin de un sfert de ceas. Apoi liniştea a coborît din nou peste uriaşa recepţie. O linişte păzită însă în continuare de bodyguarzi
Urcăm să ne luăm laptopurile. Am întrebat dacă avem voie şi ni s-a răspuns că da. Camerele noastre dau spre intrarea hotelului, ale lor nu ştim. “Allez les bleus!”, se aude de jos. Ne apropiem de geam, moment în care cei de jos încep să aplaude şi să ne facă semne cu mîna. Ei cred că sîntem fotbalişti, noi îi lăsăm să creadă. Parcă am vrea să deschidem geamul şi să le spunem: “Sîntem în silenzio stampa, nu vorbim cu nimeni”. Geamurile nu se pot deschide însă foarte mult. Păcat. Am fi aflat şi noi ce simt fotbaliştii atunci cînd fac chestiile astea!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
