INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  BELARUS - ROMÂNIA 0-0

Ioan Becali: "Am prins cea mai proastă Franţa din ultimii 30 de ani, dar cînd n-avem valori, degeaba!"

Articol de GSP - Publicat marti, 07 septembrie 2010 00:00

Fostul impresar Ioan Becali a vorbit despre rezultatul de egalitate de la Minsk dintre Belarus şi România. Acesta crede că Răzvan Lucescu a făcut o selecţie total greşită şi că ne vom trezi după meciul cu Franţa de la Paris vom rămîne cu două puncte.

"Este adevărat nu am reuşit să înscriem, dar am luat un punct în faţa Belarusului la ea acasă. Din păcate nu am reuşit să batem Albania. Se vede că nu avem valoare la mijlocul terenului, ceea ce nu avem nici în faţă, dar avem în apărare acolo unde a fost Chivu. Ne place să plimbăm mingea, dar momentan nu văd nici un viitor pentru echipa naţională. Avem un meci greu Franţa, avem timp să-l pregătim, la fel şi Franţa, dar gîndiţi-vă că probabil noi o să rămînem cu două puncte după meciul de la Paris şi o să aşteptăm meciurile următoare, dar singurul meci uşor va fi cel cu Luxemburg.

Avem o grupă uşoară cu o cea mai proastă Franţa din ultimii 30 de ani, noi puteam să conducem cu 4 sau 6 puncte pînă în acest moment, dar n-avem valori și avem un joc haotic. Nu vreau să creadă lumea că îi fac rău lui Răzvan, dar selecţia a fost total greşită şi sînt mulţi jucători care n-au ce căuta la echipa naţională", a spus Becali.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură de teatru! Kosovarii știu decizia UEFA și au trecut la următorul pas: „Rămâne deschis”
Nationala
Lovitură de teatru! Kosovarii știu decizia UEFA și au trecut la următorul pas: „Rămâne deschis”
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Superliga
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Starul de 100 de milioane a apărut cu noua iubită la evenimentul monden al finalului de an » Blonda a atras toate privirile
Campionate
Starul de 100 de milioane a apărut cu noua iubită la evenimentul monden al finalului de an » Blonda a atras toate privirile

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Ziua Z pentru România – Kosovo! Gazeta a aflat detaliile esențiale ale dosarului: când e programată ședința Comisiei de Disciplină și cine sunt cei 5 judecători desemnați pe caz

Comentarii (44)
inuaki
inuaki  •  08 Septembrie 2010, 01:10

Imi pare bine ca mi-am putut exprima parerea despre nationala Romaniei,am spus si lucruri bune si lucruri rele dar am facut asta doar din iubire fata fotbalul romanesc pt k pana la urma vreau binele nu raul,insa pana la urma parerea noastra,a suporterilor e cea mai importanta pt k este una sincera nu ce zic majoritatea personajelor din fotbalul romanesc ei ocolind sau protejand anumite lucruri pt ca ei au un conflict de interese si fiecare isi urmeaza "pastorul" ca sa zic asa.HAI ROMAN

inuaki
inuaki  •  08 Septembrie 2010, 00:54

Solutii ca antrenor care "ar putea" readuce nationala la locul ei (am pus in ghilimiele ar putea pt k nu se stie cat dureaza remedierea nationalei si la ce rabdare avem noi...) cred k ar fi urmatoarele:Dan Petrescu,Loti Boloni,Mircea Lucescu(nu am pus in calcul k Mircea Lucescu are un contract la Sahtior,performanta,este iubit acolo si sunt sanse minime sa vina,eu doar i-am enumerat pe cei care cred eu k ar scoate nationala din mocirla).Tre' gandita problema k daca nu o sa ajungem va

inuaki
inuaki  •  08 Septembrie 2010, 00:46

Ca ar trebui sa plece de pe acum sau la sfarsitul preliminariilor depinde acum de ce vor decide "sefii".Oricum eu cred k pana nu vor vor fi in echipa Mutu,Chivu,Rat,Coman,Radoi,(din acestia 5 sa zic 4 titulari meci de meci), cei care nu joaca mereu dar au o anumita experienta ca Marica,Daniel Niculae,Tamas,Lobont, si cei care promit mult pe viitor ca Bogdan Stancu,Torje,Adrian Cristea,Deac,Tatarusanu nu vom avea cine stie ce rezultate.

Vezi toate comentariile (44)
Comentează