Articol de Viorel Tudorache - Publicat miercuri, 08 septembrie 2010 00:00
Selecţionerul a început meciul de la Minsk cu fotbaliştii pe care i-a considerat el a fi cei mai în formă, alegîndu-i pe Pantilimon, Maftei, Stancu şi Bilaşco.
Răzvan Lucescu şi-a jucat aseară cartea cum a crezut el de cuviinţă. Surse din anturajul "naţionalei" susţin că selecţionerul n-ar mai fi ţinut cont de sfaturile nimănui, nici măcar ale colaboratorilor, şi ar fi alcătuit echipa numai şi numai după cum a gîndit-o el. "Dacă tot e să mă curăţ, măcar să mor pe mîna mea", s-ar fi exprimat Lucescu jr. înaintea partidei, într-un cerc restrîns de apropiaţi.
Antrenorul de 41 de ani a renunţat fără să stea prea mult pe gînduri la cinci jucători din garda veche. E vorba de Lobonţ, Contra, Cociş, Marica şi Daniel Niculae, care l-au dezamăgit la partida de vineri, cu Albania 1-1.
"Cu Albania a vrut să împace şi capra, şi varza"
Surse din anturajul "naţionalei" au povestit pentru GSP: "Răzvan a făcut echipa cu care intenţiona să joace la Piatra Neamţ. Cu Albania şi-a încălcat principiile şi orgoliile pentru a împăca şi capra, şi varza. Spre exemplu, ar fi vrut să înceapă cu Maftei fundaş dreapta, dar l-a titularizat pe Contra fiindcă apucase să spună că l-a chemat să-l ajute şi n-a avut curaj să-l lase rezervă".
"Marica îi simte lipsa lui Mutu"
Un alt caz este Marica. "L-a tot aşteptat, dar degeaba. Ciprian simte lipsa unui mijlocaş care să-l angajeze cum o făcea Mutu, să primească mingea cu faţa la poartă şi să judece el adversarul. Stilul actual de joc nu-l avantajează deloc şi îl obligă să coboare mult să-şi ia mingi. El zice că ratează mult fiindcă ajunge în faţa porţii epuizat şi în situaţii limită".
"Arătaţi că meritaţi să rămîneţi titulari!"
Răzvan Lucescu a menţinut, la Minsk, din vechea gardă doar nucleul Tamaş, Chivu, Raţ, Rădoi, iar în rest a mizat pe jucătorii care i-au inspirat mare încredere, Pantilimon, Maftei, Torje, Florescu, Deac, Bogdan Stancu şi Bilaşco. "Dacă vreţi să nu vă mai scoată nimeni din echipă, jucaţi cu Belarus şi demonstraţi că aveţi valoare să fiţi titulari! Pe Daniel Niculae l-a lăsat rezervă pentru a nu fi acuzat că-şi favorizează <<copiii>>".
Echipa de start a României cu Albania
vs ALBANIA
Lobonţ - Contra, Tamaş, Rădoi, Raţ - Torje, Cociş, Florescu, Deac - D. Niculae
Echipa de start a României cu Belarus
vs BELARUS
Pantilimon - Maftei, Tamaş, Chivu, Raţ - Torje, Rădoi, Florescu, Deac - B. Stancu, Bilaşco.
Ce l-a nemulţumit pe Răzvan la titularii pe care i-a înlocuit
Jucător Cît a jucat Reproş
Lobonţ 90 minute A ezitat să iasă pe centrare la golul albanezilor
Contra 56 de minute Aportul ofensiv slab, n-a avut potenţia fizic.
Cociş 77 de minute Lipsa de prospeţime şi de idei
Marica 90 de minute Numeroasele ratări din faze clare de gol
Daniel Niculae 64 de minute N-a reuşit să intre în joc şi să creeze faze pşericuloase
Lobonţ şi Contra în tribune
Doi dintre cei cinci jucători scoşi din echipă de Răzvan Lucescu după remiza cu Albania n-au prins nici măcar lotul de 18 pentru partida cu Belarus. Veteranii Lobonţ (32 de ani) şi Contra (34 de ani) au fost trimişi să vadă meciul din tribune, alături de rapidistul Herea (25 de ani), considerat vinovat pentru faultul din care a rezultat lovitura liberă fructificată de albanezi. Pentru Lobonţ e prima dată cînd nu prinde nici măcar banca de rezerve de cînd a devenit titularul porţii "naţionalei".