Articol de Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 09 februarie 2011 00:00 / Actualizat marti, 08 februarie 2011 23:07
Selecţionerul Safet Susici vrea să-i pedepsească pe cei doi internaţionali fiindcă n-au răspuns convocării pentru amicalul cu Mexic
La bosniaci e scandal mare înaintea amicalului cu Mexic, programat în această noapte la Atlanta. Chemaţi la lot de selecţionerul Safet Susici, mijlocaşul ofensiv Senijad Ibricici (Lokomotiv Moscova) şi portarul Asmir Begovici (Stoke City) şi-au găsit fiecare cîte-o scuză şi l-au anunţat că nu vin. "Probabil că nu le convine să bată atîta drum doar pentru un test", a comentat cotidianul Dnevni List.
Pe Susici nu-l interesează însă motivele lor, "«naţionala» nu se refuză!", şi intenţionează ca la întoarcerea din SUA să-i sancţioneze exemplar. El va face un raport către federaţie, iar aceasta, la rîndu-i, va solicita FIFA suspendarea "chiulangiilor" conform regulamentelor internaţionale, timp de 5 zile, la echipele de club. Dacă Ibricici poate sta liniştit, de vreme ce în Rusia e pauză competiţională, Begovici, în schimb, ar pierde meciul de sîmbătă, din Premier League, cu Birmingham.
Dar asta nu-i tot! Selecţionerul se gîndeşte chiar să le extindă pedeapsa. Mai precis, să-i lase în afara lotului la meciul cu România, programat pe 26 martie, în preliminariile Euro 2012.
"Dacă Susici iniţiază vreo procedură împotriva mea, atunci voi lua în considerare retragerea din «naţională»"
Senijad Ibricici, internaţional bosniac
A pornit totul de la Dzeko?
Se pare că Ibricici şi Begovici s-au "molipsit" de la Edin Dzeko cînd au decis să-i ceară selecţionerului Safet Susici să fie scutiţi de deplasarea în Statele Unite. De altfel, primul a şi făcut trimitere la atacantul lui Manchester City: "Dzeko a primit satisfacţie, eu de ce sînt pus la zid?".
Suporterii sînt împărţiţi
Cotidianul Dnevni List scrie că scandalul de la "naţională" a împărţit suporterii în trei tabere: "Unii îi critică pe jucători pentru lipsă de patriotism, alţii pe Susici fiindcă n-a ştiut să impună disciplina la lot. În fine, sînt şi dintre aceia care consideră că federaţia a greşit programînd un amical tocmai în America în plin sezon competiţional".
ITALIA. "Am făcut bine cînd l-am vîndut pe Mutu"
Deşi a fost reprimit în lotul Fiorentinei, Mutu n-a fost iertat şi de Pantaleo Corvino. "Acum doi ani îl vîndusem deja pe Mutu la Roma pentru 20 de milioane de euro. Operaţiunea nu s-a mai făcut pentru că fraţii Della Valle l-au retras pe român din mercato ca să nu se revolte suporterii. Astăzi ar fi fost uşor să spun că am avut dreptate", a declarat directorul sportiv viola. Mihajlovici a explicat de ce l-a băgat la Parma doar pe final: "Adrian s-a antrenat singur o lună şi e în urmă cu pregătirea". Duminică însă, la Palermo, tehnicianul sîrb îl va titulariza pe Mutu.
TURCIA. Tort la antrenament
Hagi a avut parte ieri de o surpriză în cantonamentul de la Florya. După ce antrenorul lui Galatasaray s-a supărat pe o parte a presei de la Istanbul că nu şi-a amintit că sîmbătă a împlinit 46 de ani, ziariştii i-au adus "Regelui" un tort (foto) chiar la antrenament. Hagi a suflat în lumînări, apoi a împărţit cadoul cu Bogdan Stancu şi colegii săi. (Beniamin Osman)
GERMANIA. Şi Gunesch audiat
Alţi jucători de la St. Pauli au fost chemaţi ieri la interogatoriu în scandalul rezultatelor manipulate şi pariurilor trucate declanşat de poliţia din Bochum. Alături de Florian Bruns şi Carsten Rothenbach figurează şi numele lui Ralph Gunesch, jucător de origine română, născut la Sighişoara şi plecat la 7 ani în Germania. Cei trei nu sînt însă şi acuzaţi, ci doar au fost martori în anchetă.
AMICAL DE LUX. Iar Messi vs CR 7!
Duelul pentru întîietate între Cristiano Ronaldo şi Messi continuă şi-n afara Spaniei. După ultima ciocnire tranşată de Leo cu 5-0 în "El Clasico", cei mai buni marcatori din La Liga se înfruntă diseară în testul Portugalia - Argentina, programat la Geneva. Prilej pentru Messi să-i răspundă lui Mourinho, care s-a plîns că Ronaldo primeşte la Real un fault la 36 de minute, în timp ce golgeterul Barcelonei o dată la 55,7 minute.
inbox
- GHIOANE a ratat un penalty pentru Dinamo Kiev în amicalul (4-3 la penaltyuri) contra lui Kuban. El a fost integralist la ucraineni, la fel ca Varga, ce a înscris de la 11 metri, pentru echipa lui Dan Petrescu.
- FABREGAS e dorit la Chelsea de patronul Abramovici, care oferă 60 de milioane de euro pentru starul spaniol al lui Arsenal. Miliardarul rus vrea să-l aducă şi pe Guus Hiddink ca director sportiv.
- DIEGO a fost suspendat un meci la Wolfsburg de noul antrenor Pierre Littbarski. Brazilianul a bătut fără aprobare un penalty în meciul cu Hannover (0-1), pe care l-a şi ratat, lăsîndu-l şomer pe Steve McClaren.
- THIAGO MOTTA debutează azi în "naţionala" Italiei, în testul cu Germania. După argentinianul Ledesma şi brazilianul Amauri, mijlocaşul brazilian de la Inter e al treilea jucător naturalizat folosit de selecţionerul Prandelli.