INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  FRANŢA

“Sigur că e bună”

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 iunie 2008 00:00

Domenech ne ia În serios: “Cum să nu fie tare o echipă căreia Olanda n-a putut să-i dea gol în două meciuri?”. El a confirmat absenţa lui Vieira.

Franţa parcă nu se pregăteşte pentru Campionatul Euro­pean de fotbal, ci pentru Olim­piada de iarnă . Asta e, cel puţin, senzaţia pe care o ai încer­cînd să ajungi spre Kempinski Mi­ra­dor Hotel de la Vevey-Mont Pelerin sau la terenul de antrenament al “cocoşilor”, la Chatel-St. Denis, cîţiva kilometri mai departe.

Ceaţa, ploaia şi temperaturi de iarnă te însoţesc şi te fac să-ţi co­tro­băi prin bagaje în căutarea unei haine cît de cît mai groase. După ce şi-a dus elevii la Tignes, la 2100 metri altitudine, Raymond Dome­nech nu scapă nici aici de vremea proastă.

“O rază de soare”

De altfel, e posibil ca aspectul respectiv să-l fi enervat inclusiv pe antrenor, recunoscut în cercul său pentru ironiile mai mult sau mai pu­ţin fine pe care le aruncă în di­rec­ţia celor care-l cam enervează. “Ne lipseşte o rază de soare pentru ca totul să fie perfect”, a spus el în con­ferinţa de presă de ieri, una la care a asistat un număr foarte mare de jurnalişti, inclusiv din Ro­mânia.

Aparent, nu se referea la vreme, ci la Patrick Vieira, a cărui absenţă a confirmat-o ieri oficial. Asta în ciuda faptului că la antrenamentul de joi seară mijlocaşul lui Inter s-a pregătit normal, ba chiar a şi rămas la finalul şedinţei în plus pe teren pentru cîteva jonglerii cu balonul, alături de cîţiva colegi.

Relaxat, ca la bar

Hotărît lucru, ca să ajungi selecţioner la o echipă importantă, trebuie să stăpîneşti foarte bine arta actoriei. Deşi e arhicunoscut că nu suportă ziariştii, Domenech s-a comportat faţă de ei extrem de natural, de parcă ar fi fost vechi prieteni.

S-a aşezat relaxat pe scaunul ciudat de înalt, ca de bar, ce i-a fost repartizat şi a început să răspundă natural tirului de întrebări venite în majoritate dinspre presa franceză, cum e şi normal într-un colectiv de oameni educaţi.

“Fiecare cu şansa sa”

A captat atenţia tuturor, deşi n-a spus lucruri istorice. “Cum poate România să nu fie o echipă bună dacă în două meciuri Olanda nu i-a marcat nici un gol?”, a returnat el o întrebare de care, cu siguranţă, s-a săturat.

Evident, a vorbit şi despre Mu­tu. Nu din proprie iniţiativă, ci chestionat. “E un fotbalist foarte bun, dar nu el e problema mea. Pro­blema mea e echipa Ro­mâniei în întregime”.

Cît despre grupa ce stă să înceapă, un mare adevăr: “Nimeni nu e calificat de la început. Fiecare echipă are şansa ei”.

“De 6 luni am o echipă în minte şi o idee de bază, acum aştept confirmările”
Raymond Domenech selecţioner Franţa

“Cu România putem să ne lansăm la Euro sau putem să ne scufundăm în lac”
“Mutu este un jucător bun, dar nu-i problema mea, problema mea e România în întregime”
Raymond Domenech selecţioner Franţa

În jurul lui Ribery?

O singură dată Domenech a părut un pic încurcat. Cînd s-a ajuns la su­biectul Ribery (foto). Mai exact, cînd a fost întrebat dacă echipa se construieşte în jurul fotbalistului de la Bayern. Senzaţia lăsată a fost că nu ştie ce să răspundă. A ales calea de a vorbi fără să spună nimic: “Într-o echipă sînt 11 jucători , iar într-un lot, 23. Toţi sînt impo­r­tanţi”. Sesizînd că răspunsul nu-i deloc sa­tisfăcător, a adăugat: “De 6 luni am în minte o echi­pă, acum aş­tept confirmările”. Apoi i-a liniştit pe francezi şi ne-a neli­niş­tit pe noi: “Ribery e bine, nu s-a an­trenat joi din precauţie. A pri­mit o lovi­tură la gleznă şi n-am riscat”.

Henry, iarăşi menajat

Ieri, la antrenamentul închis, Raymond Domenech nu l-a forţat pe Thierry Henry, a doua zi la rînd! Golgeterul Franţei a primit o lovitură în şold şi încă nu e complet recuperat. A făcut cîteva ture, după care a lucrat special cu preparatorul fizic Duverne. Apoi, a plecat la hotel. Doctorul Paclet îi pregătise încă o şedinţă de fizioterapie. “N-are nevoie de o mie de antrenamente ca să joace luni”, a declarat, ironic, selecţionerul, care a zîmbit văzîndu-i pe Ribery şi pe Vieira pregătindu-se normal.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali plătește salariile la încă o echipă din Superliga: „A promis că ne trimite banii”
Superliga
Gigi Becali plătește salariile la încă o echipă din Superliga: „A promis că ne trimite banii”
Imaginile zilei vin de la Catedrala Patriarhală » Cum s-a afișat Gigi Becali de Bobotează: în bocanci și pantaloni de piele
Diverse
Imaginile zilei vin de la Catedrala Patriarhală » Cum s-a afișat Gigi Becali de Bobotează: în bocanci și pantaloni de piele
Cristina Ich, fosta iubită a lui Alex Pițurcă, a fost cerută în căsătorie: „Este logodnicul meu!”
Stiri extrasport
Cristina Ich, fosta iubită a lui Alex Pițurcă, a fost cerută în căsătorie: „Este logodnicul meu!”

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează