INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  PAUL CODREA CODREA A VORBIT DESPRE EMOŢIILE PE CARE LE ÎNCEARCĂ ÎNAINTE DE EURO

"Superemoţii"

Articol de - Publicat joi, 06 martie 2008 00:00

Aflat înaintea primului său turneu final, Codrea aşteaptă Euro ca pe ghimpi, dar nu înţelege avalanşa de critici din jurul "naţionalei"

Paul Codrea apare la stadionul din Siena la bordul unui Touareg negru, cu număr de Timişoara. Din interiorul bolidului coboară un tip cu alură de italian pur. O ţinută casual, bascheţi, blugi, o cămaşă şi un pulover sub o geacă bleumarin, se asortează cu un zîmbet şăgalnic. Recunoaşte că nu e amator de fotografii, "nu prea am veleităţi de model!", dar asta nu-l împiedică să fie natural în faţa obiectivului. Gîndurile îi fug de la început către accidentarea pe care, în 24 februarie, a suferit-o Mutu la Roma, întindere a ligamentului colateral medial al genunchiului stîng. Îşi aminteşte că, pe cînd evolua la Palermo, a avut o leziune similară: "Am stat vreo 40 de zile. Perioada de pauză depinde însă de organismul fiecăruia. Am văzut faza la televizor, am crezut că e mai grav. Îmi şi puneam întrebarea cum o să ne descurcăm fără Adi la turneul final. Îi doresc însănătoşire grabnică!".

"Titlul european? Sună interesant!"
Inevitabil, firul discuţiei curge spre bătălia din Austria şi Elveţia. "Dacă mă întrebaţi pe mine, care am nişte emoţii extraordinare, e primul meu turneu final!, aş spune că avem valoare să trecem de grupă. Nu va trebui să fim debusolaţi nici dacă se va întîmpla să pierdem primul joc, cu Franţa", se destăinuie Codrea. Mijlocaşul de 27 de ani nu ascunde însă că are şi un of legat de reprezentativă: "Mă aşteptam la mai multe laude şi felicitări pentru performanţa de a me fi calificat la Euro. Au apărut atacuri exagerate. Veţi vedea însă că, la turneul final, vom fi o echipă de luat în seamă. Şi, de ce să nu recunosc?, sună aşa interesant povestea cu România campioană europeană, încît nu pot să nu mă gîndesc uneori la ea!".

"Italia e favorită"

Codrea merge pe mîna Italiei la Euro. Îi vede pe oamenii lui Donadoni principalii favoriţi la titlu: "Nu mai e echipa care a luat titlul mondial, Donadoni a schimbat multe în grup, dar nu văd nici o altă formaţie care să mă impresioneze la fel cum o face Italia. Sigur, nu mai are un jucător de prestigiu precum Totti, dar Toni are o forţă incredibilă şi rămîne un atacant care poate face diferenţa pînă la capăt".

"CFR nu mai pierde titlul"

Mijlocaşul Sienei urmăreşte de la distanţă bătălia pentru titlul din România: "CFR e aproape campioană. Nu cred că mai are cum să rateze locul întîi la final. Îmi place şi ca echipă. Au făcut lucruri importante, au investit şi merită să cîştige anul acesta. Plus că apoi, pentru Liga Campionilor, au timp suficient să mai aducă şi alţi jucători foarte buni".

Îi aşteaptă pe Rădoi şi pe Zicu
Internaţionalul român spune că, pentru Euro, va fi important ca selecţionerul să-i aibă la dispoziţie pe toţi jucătorii în deplină stare de sănătate: "Nu uitaţi că Rădoi şi Zicu, absenţi la multe meciuri din preliminarii din cauza accidentărilor, ar putea să fie oricînd titulari. De asta e vital ca ei să se chinuie să revină cît mai repede la forma maximă, iar noi, ceilalţi, să ne străduim să rămînem pe picioare, să nu păţim vreun necaz înainte de turneul final".

"Sînt destui puşti care ar visa să fie în lotul pentru Euro. Mi se pare însă că mulţi conducători forţează deja nota, îi supralicitează, sperînd să-i bage repede cît mai în faţă"
Paul Codrea

Citește și:

Planurile UEFA cu Istvan Kovacs » Arbitrul român de la Euro 2024, la un pas de borna carierei
Euro 2024
Planurile UEFA cu Istvan Kovacs » Arbitrul român de la Euro 2024, la un pas de borna carierei
Cu doar două zile înainte de România - Olanda, Valentin Mihăilă a semnat: „Suntem fericiți să vă anunțăm”
Nationala
Cu doar două zile înainte de România - Olanda, Valentin Mihăilă a semnat: „Suntem fericiți să vă anunțăm”
Peste cine a dat Gardoș într-o baie din Londra: „La chiuveta de lângă mine, chiar el. E ziua mea norocoasă!”
Altele
Peste cine a dat Gardoș într-o baie din Londra: „La chiuveta de lângă mine, chiar el. E ziua mea norocoasă!”

Postul TV de sport a devenit de astăzi indisponibil în România! Dispare după 18 ani » Două competiții importante rămân „în aer”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat


Comentarii (4)
 •  06 Martie 2008, 17:37

Dupa parerea mea Paul Codrea e unul din cei mai buni jucatori ai nationalei si unul din cei mai seriosi, care se tine de fotbal si nu alte prostii.

 •  06 Martie 2008, 11:18

bai baiatule tu nu ai nici o treaba cu fotbalul..codrea e esential in jocul nationalei..dar se pare ca tu urmaresti tenisul..nu fotbalul..ma scuzi

 •  06 Martie 2008, 07:49

Esti un nimeni bai, Daca nici Codrea nu este mijlocasi bun atunci dute la culcare, eu zic sa te mai uti si tu la TV poate prinzi si tu liga italiana.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează