Articol de GSP - Publicat marti, 03 iulie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 06 iulie 2012 20:46
Pe lîngă faptul că este cel mai bun portar din lume, Iker Casillas este considerat unul dintre cei mai fair-play fotbalişti. Căpitanul campioanei Spaniei şi al naţionalei ţării sale a făcut încă o dată dovada acestui fapt, dacă mai era nevoie, la meciul cu Italia, din finala Euro 2012.
După golul de 4-0 al lui Mata, "centralul" a prelungit partida cu cîteva minute, dar Casillas s-a îndreptat spre arbitrul asistent, strigîndu-i să-i transmită "centralului" să nu mai prelungească agonia, cerînd respect pentru italieni. Arbitrul a fluierat imediat finalul, oficializînd rezultatul de 4-0 şi confirmînd noul titlu cîştigat de iberici, al doilea trofeu consecutiv la un Campionat European de fotbal şi o triplă istorică, alături de Mondialul adjudecat în 2010.
Gestul lui Casillas i-a impresionat pe italieni, care i-au mulţumit pentru atitudinea sa pe site-urile de socializare şi în comentariile articolelor ce prezentau acest video pe site-urile din Peninsulă.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!