INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  9 ZILE MAI SÎNT PÎNĂ LA EURO

"Zăpada cocoşilor"

Articol de - Publicat joi, 29 mai 2008 00:00

La Tignes, francezii se pregătesc într-un decor dominat de zăpadă.

Franţa pregăteşte Euro plon­jînd în zăpadă. Tignes Le Lac, localitatea pe care francezii o a­leg ca pe un ta­lisman înaintea ma­­­rilor turnee, se află la 2.100 de me­tri altitudine, astfel că albul ză­pe­zii se combină reuşit cu verdele ier­bii. Asta pe platou, căci ver­san­­ţii ce în­conjoară staţiunea au gulerele albe.

Am spus staţiune. N-am greşit. Tignes este o staţiune de lux. Pre­ţul unei camere, în plin sezon, nu co­boară sub 200 de euro. Condi­ţiile sînt ex­celente, serviciile pe măsură, toa­te avînd ştampila unei ţări, Franţa, ce ocupă locul doi în lume, după SUA, în ceea ce priveşte nu­mă­rul de turişti găzduiţi anual. Ae­rul te oboseşte prin cali­ta­tea sa, ce­­ea ce pentru un bucureştean o­biş­­­nu­it cu mizeria Capitalei noas­tre nu e deloc puţin lucru.

Urcînd după “Les Bleus”

Probabil că tocmai acest aer îi îndeamnă pe francezi să vină pînă aici. Pentru că uşor nu e, dacă ex­cep­tăm varianta elicopterului, cea a­leasă de federaţia franceză pentru cei 7 jucători trimişi ieri aca­să de selecţionerul Dome nech. Ca să ajungi pînă aici străbaţi un drum cu destule serpentine şi “ace de păr”. Laşi în urmă Grenoble, treci pe lîngă Albertville, te saluţi cu vîr­ful Mont Blanc. Şoseaua nu-i gro­za­vă, dar e ori­cum peste cea de la noi. Sîn­tem la 2000 de me­tri şi urcăm. Cas­­cade se văd şi pe stîn­ga, şi pe dreap­ta, cîteodată apa curge pe dea­supra drumului, pe lo­ca­şuri con­struite special pentru ca turistul să se poată bucura de sen­za­ţie.

Aici stă Franţa!

În această perioadă, toate ho­te­lurile din Tignes sînt închise. E un mic concediu pe care localnicii şi-l permit. Un singur hotel e des­chis, de fapt un grup de hoteluri uni­te, Village Montana. Aici stă Fran­ţa, dar locul e izolat şi extrem de bine păzit. Jucătorii nu ies din sim­plul motiv că n-au ce să facă, astfel că zilele de pregătire de aici sînt folo­si­te de selecţionerul Dome­nech pentru întărirea capa­ci­tăţilor fizice, dar şi pentru terapia de grup.

Actorul Domenech

Despre acest soi de terapie a vorbit ieri Domenech, la conferinţa de presă. Una care a avut ca subiect exclusiv definitivarea lotului de 23 pentru Euro, mai exact numele ce­lor 7 trimişi acasă. Alte întrebări n-au fost permise, astfel că Do­­me­nech a ratat şansa de a le spune ro­mânilor truisme de genul “Ro­mâ­nia e o superechipă”, “Mutu e un fe­no­men”, “Ne temem groaznic de acest meci cu România”.

“Cea mai grea zi”

Nu. Ziariştii francezi s-au axat pe tema celor 7, pe starea lor de spi­rit, pe povestea fiecăruia, pe reac­ţiile fiecăruia. Domenech a ve­nit şi el pregătit, ca un mare actor. “E cea mai grea zi din cariera mea de selecţioner”, a spus la început, cu o voce gîtuită. “A trebuit să merg la fie­care în cameră şi să-i explic mo­ti­ve­le pentru care nu l-am oprit în lot”. După această frază, lui Do­me­­nech i-a apărut un zîmbet ma­­li­ţios: “Aceste motive n-o să le aflaţi niciodată. Nu de la mine”. A întors cuţitul în rana jurnaliştilor prezenţi mărturisind că el e cel ce a solicitat ca, la plecare, cei 7 “des­ca­lificaţi” să ia eli­cop­te­rul, fără să dea cu ochii de mass-media avidă de astfel de subiecte.

Pariu pentru viitor

Apoi a insistat pe reacţia de so­li­daritate a celorlalţi. Şi-a împre­u­nat mîinile ca la o rugăciune. “Tot lotul s-a adunat în holul hotelului şi împreună ne-am despărţit de cei 7. A fost un moment fantastic. Simt că s-a creat din nou o mare fa­mi­lie”, a continuat Domenech.

A dus discuţia şi în viitor, la pre­li­minariile Mondialului, unde Fran­ţa e în aceeaşi grupă cu noi. “Naţionala nu s-a în­chis pentru a­ceşti jucători. Naţio­na­la e aici pen­tru toată lu­mea. Vor urma nişte pre­­liminarii foar­te gre­le, a­vem o gru­pă extrem de dificilă şi avem nevoie de toţi. Sînt valoroşi şi ne vor ajuta să ne calificăm şi la Mondiale”.

2.100 de metri este altitudinea la care se află staţiunea Tignes.

În patul lui Zizou

“Cocoşii” lui Domenech stau, fiecare, în camere single la Hotel Montana, din Tignes, cu o panoramă deosebită, la gheţarul Grande-Motte. Cea cu numărul 423, ocupată de Zidane din 1998, şi foarte cerută de doi ani de clienţii hotelului, a fost luată în primire de portarul Coupet.

Picnic la 2.800 m

Înaintea fiecărui turneu final, Do­me­nech le face o surpriză elevilor săi. Dacă în 2006 şi-a dus lotul pentru o noapte pe gheţarul Gran­de-Motte, acum selecţionerul s-a gîndit la picnic, la 2.800 de metri! La Grande Sassiere, o rezervaţie na­tu­rală în parcul Vanoise, unde a­jungi după cîteva ore de mers pe munte.

Au revoir, Cisse!

Lotul iniţial de 30 s-a micşorat ieri la lista de 23 trimisă la UEFA. Domenech l-a exclus pe portarul Landreau, mizînd pe Mandanda. A renunţat şi la Fla­mi­ni, A. Diarra, Escude (pubal­gie), Ben Arfa, Mexes (acci­den­tat), dar şi la Djibril Cisse, căruia i-a fost preferat Gomis.

150.000 de euro a costat gazonul nou pus pe terenul pe care se antrenează elevii lui Domenech.

450.000 de euro este suma investită de Primăria regiunii Savoia în peluza sintetică de ultimă generaţie de la Tignes.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Eroul de la România U20 ar putea ajunge în iarnă la Dinamo! Care ar fi condițiile
Superliga
Eroul de la România U20 ar putea ajunge în iarnă la Dinamo! Care ar fi condițiile
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (1)
 •  29 Mai 2008, 08:05

Chiar ma gandeam zilele trecute ca si nationala noastra ar fi trebuit sa faca antrenamente la o altitudine ceva mai ridicata decat cea de la Mogosoaia, pt. a se obisnui cu "aerul tare al inaltimilor". Dar sa nu fim prea carcotasi, o fi stiind Piti mai bine. Cine stie cum se accidentau baietii cand urcau pe munte sau cand alunecau pe o fasie de zapada...:)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close