INTERNATIONAL  »  EURO 2016  »  DEBUTANȚI

Cupa piticilor » Turneul XXL de la anul din Franța are deja cinci debutante!

Hamsik (dreapta) a reușit o
Hamsik (dreapta) a reușit o "dublă" în Luxemburg, devenind golgeterul slovacilor în preliminarii (5 reușite)

Articol de - Publicat miercuri, 14 octombrie 2015 00:00

Pentru prima oară în istorie s-au calificat la Euro Slovacia, Islanda, Albania, Irlanda de Nord și Țara Galilor. După baraj ar mai putea veni o ”națională”, Bosnia, Israel ori Cipru.

Primul Euro cu 24 de echipe, de 3 ori mai multe decît pînă în 1992!, va fi Cupa micilor "naționale" debutante. Mondialul în miniatură, găzduit la anul de Franța, va transpune în practică proiectul de globalizare al lui Michel Platini.

Probabil că nici președintele suspendat al UEFA nu-și imagina că se vor califica 5 debutante, Slovacia, Islanda, Albania, Irlanda de Nord și Țara Galilor. A șasea ar putea veni după baraj, Bosnia, Israel ori Cipru, iar Austria a jucat doar la turneul găzduit în 2008!

"Doar Hamsik și Skrtel"

Ultima din seria prezențelor insolite e selecționata lui Hamsik, ce însoțește Cehia la CE (cele două foste membre ale Cehoslovaciei sînt în premieră împreună la Euro).

După ce legaseră 6 victorii, inclusiv contra campioanei Spania, slovacii au irosit mai multe mingi de calificare pînă luni, cînd cu 3 goluri în 6 minute au trimis în baraj Ucraina.

"Am jucători de mare talent, ca Hamsik și Skrtel, dar nu sînt numai ei. Aș vrea ca toți să evolueze la echipe mari pentru a-și dovedi valoarea și a-și crește încrederea în forțele proprii", a zis selecționerul Kozak.

Completăm lista cu Islanda, o insulă cu 329.000 de locuitori și 700 de antrenori, Irlanda de Nord, cîștigătoarea grupei noastre, Albania și Țara Galilor, care abia însumează 8 milioane ca populație.

"Acum pot să merg acasă să mă relaxez și să joc golf. Apoi vom începe pregătirea pentru primul nostru European"
Jan Kozak, selecționer Slovacia

20 de aniau trecut de la ultimul turneu final cu minimum 5 debutante; în 1996, au fost chiar 6 calificate în premieră: Elveția, Bulgaria, Cehia, Croația, Rusia, Turcia

345 de minutefără gol marcat a fost seria neagră a Slovaciei în aceste preliminarii, ruptă de golul lui Hamsik din Luxemburg

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
ALEGERI SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris, ultimele rezultate LIVE și cele mai tari informații
Diverse
ALEGERI SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris, ultimele rezultate LIVE și cele mai tari informații
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Superliga
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Laurențiu Reghecampf a semnat cu noua echipă! Tehnicianul român schimbă din nou continentul
Campionate
Laurențiu Reghecampf a semnat cu noua echipă! Tehnicianul român schimbă din nou continentul

Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”

Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează