INTERNATIONAL  »  EURO 2016  »  UNGARIA - FEROE, JOI, 21:45, DIGI 1, GSP.RO

Dzsudzsak mizează pe victoria cu Feroe: ”Să-i batem prin orice mijloace!”

Dzsudzsak (în stînga) a jucat 90 de minute la precedentul meci din grupă, 1-1 cu Irlanda de Nord
Dzsudzsak (în stînga) a jucat 90 de minute la precedentul meci din grupă, 1-1 cu Irlanda de Nord

Articol de - Publicat miercuri, 07 octombrie 2015 00:00

Mijlocașul de la Bursa, care ne-a dat gol în tur la București, nu are preferință ca scor: ”1-0 ori 5-0 nu mai contează. Corect sau după o eroare, trebuie să luăm cele 3 puncte!”

Chiar dacă nu va prinde primele două locuri din grupă, Ungaria poate merge direct la turneul final din Franța. Calificarea la Euro 2016 îi este la îndemînă mîine seară, cu condiția să cîștige acasă cu Feroe, iar Grecia să nu facă 4 puncte din meciurile cu Irlanda de Nord și "naționala" maghiară, păstrînd ultimul loc. Astfel încît rezultatele directe cu elenii (0-0 la Budapesta) să iasă din calcule.

"Nu avem nici o scuză dacă nu reușim"

Căpitanul lor nu vrea să audă de ratarea șansei de aur, după ce Ungaria a dat cu piciorul victoriei la Belfast.

"Trebuie să-i batem prin orice fel de mijloace. Că e 1-0 ori 5-0, nu mai contează scorul. Corect sau după o greșeală, trebuie să luăm cele trei puncte. Mai ales că jucăm acasă, nu avem nici o scuză dacă nu reușim. Apoi, și cu ceva noroc în jocul rezultatelor, ne va fi suficient un egal duminică în Grecia", a declarat Balasz Dzsudzsak, autorul golului egalizator, din lovitură liberă, în remiza de pe Național Arena din tur (1-1).

În ultimele 4 luni, mijlocașul de 28 de ani nu a marcat însă decît într-un meci, la Bursa, "dublă" la 3-2 cu Genclerbirligi, echipa lui Stancu și Latovlevici.

Joacă și ei cu spectatori!

Meciul cu Feroe trebuia să se joace fără fani, însă Groupama Arena își va deschide porțile mîine seară. Federația maghiară a atacat cu apel sancțiunea UEFA, obținînd suspendarea deciziei luate după incidentele de la meciul cu România, iar biletele au fost repuse, de ieri dimineață, în vînzare.

15 punctear acumula Ungaria dacă bate Feroe, maghiarii fiind cel mai bun loc 3, peste Ucraina, Croația și Albania

"Cîștigăm cu Feroe, sigur sîntem în primele 3 în grupă și mergem la Euro. Atenție însă, Feroe a crescut uimitor de mult în timp foarte scurt!"
Bernd Storck, selecționer Ungaria

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
OUT! Antrenorul din Liga 2 a fost dat afară » Prima reacție, pentru GSP: „Fiecare merge pe drumul lui. Nu am avut rezultate și știi cum e...”
Liga 2
OUT! Antrenorul din Liga 2 a fost dat afară » Prima reacție, pentru GSP: „Fiecare merge pe drumul lui. Nu am avut rezultate și știi cum e...”
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close