Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 05 mai 2016 00:00
Până la finalul acestei luni, Anghel Iordănescu trebuie să se decidă şi să anunţe la UEFA lotul de 23 de jucători pentru Euro 2016, la care "tricolorii" vor debuta în partida de deschidere, împotriva Franţei, pe 10 iunie.
Cum în lot vor fi 3 portari, restul de 10 posturi rămân să fie acoperite de 20 de fotbaliști. Chiar dacă România joacă în mod obişnuit cu un singur vârf împins, surse apropiate selecţionerului susţin că acesta intenţionează să ia în Franţa trei jucători pentru acest post: "E forţat la acesată alegere de forma bună a celor trei. Keşeru şi Andone sunt deja obişnuiţi ai lotului, iar Alibec nu poate lipsi de la «naţională» după cum a evoluat în ultimul timp. A fost decisiv în câştigarea titlului de către Astra".
Liber şi de la Astra
Un semn că Denis ar urma să facă parte din lotul pentru Euro e şi faptul că el, împreună cu Lung jr. şi cu Găman, ambii constant convocaţi la lot, au primit liber de azi şi de la formația de club. Ieri ei au efectuat ultimul antrenament cu Astra, urmând să nu mai evolueze cu Pandurii.
Se oprerează după Euro
Dacă fundaşul are programată nunta în weekend-ul viitor, atacantul "astralilor" are o problemă. Călcat pe mână de Toşca, în ultima confruntare cu Steaua, Alibec a suferit o fractură de metacarpian la mâna stângă. E şi motivul pentru care a şi jucat în ultimul timp cu mâna bandajată.
"A avut permanent discuţii cu cei de la prima reprezentativă. A fost şi la control cu medicul Pompiliu Popescu. Nu-i o urgenţă, pe el nu îl supără mâna, aşa că a rămas să se opereze dacă va mai fi cazul, după Euro", spun surse autorizate.
3 meciuride pregătire va mai disputa România până la Euro: cu Congo (25 mai), Ucraina (29 mai) şi Georgia (3 iunie)
Cea mai votată echipă până ieri de cititorii Gazetei, pe EuSuntPuiu.ro
40.000 de oameniau intrat pe EuSuntPuiu.ro