Articol de GSP - Publicat joi, 15 octombrie 2009 00:00
Primarul Sorin Oprescu a afirmat ieri că noul stadion naţional este pe jumătate gata şi a confirmat că acesta va fi dotat cu un acoperiş retractabil
Sorin Oprescu a inspectat din nou şantierul arenei care va găzdui finala Europa League 2012. "Sînt bani, ca dovadă că din iulie şi pînă acum lucrările au progresat vizibil. Aproape 50 la sută e gata!", a spus primarul Capitalei, care anul acesta a asigurat 85 de milioane de lei din costul arenei. "De restul banilor întrebaţi la Guvern, dacă aveţi pe cine!" a fost remarca lui Oprescu.
Edilul a confirmat că arena va avea un acoperiş retractabil. "S-a semnat actul adiţional, valorea cupolei nu poate depăşi 20 de milioane de euro", a precizat Oprescu. El a garantat: "Stadionul va fi gata în decembrie 2010, s-au recuperat deja trei din cele opt luni de întîrzieri".
Primarul a cerut consultanţă din Germania: "Vor veni cei care se ocupă de administrarea stadionului din Frankfurt pentru a ne da cîteva sfaturi cu privire la spaţiile comerciale".