Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 august 2010 00:00
Octavian Abrudan, stoperul echipei Steaua Bucureşti, crede că formaţia din Ghencea se poate califica în grupele din Europa League.
"Nu este primul meci în Europa, am mai jucat la Gloria Bistriţa, cu Atletico Madrid. Totuşi vor fi emoţii, pentru că acum joc la Steaua şi e altceva. Va fi foarte greu să ajungem în finala Europa League, însă nu vom da înapoi. Noi vom munci şi sper că o să reuşim să ajungem cît mai sus, atît în Europa, cît şi în campionat. În primul rînd, trebuie să trecem de dubla cu Grasshopper", a declarat Abrudan.
"Dacă vom avea rezultate bune şi un joc plăcut, lumea va reveni la stadion. Ilie Dumitrescu este un antrenor tînăr, cu dorinţă de afirmare, care îşi doreşte să obţină rezultate împreună cu noi. Muncim mult la antrenamente, ceea ce este foarte bine", a adăugat Abdrudan.