INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  VORSKLA POLTAVA - DINAMO, JOI, 20:00, DIGI SPORT 1, LIVETEXT PE GSP.RO

Cătălin Munteanu speră ca Dinamo să plece neînvinsă de la Poltava: "Vrem să rămînem invincibili"

La 32 de ani, Cătălin Munteanu e printre veteranii lui Dinamo
La 32 de ani, Cătălin Munteanu e printre veteranii lui Dinamo

Articol de GSP - Publicat joi, 18 august 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 17 august 2011 21:53

Cătălin Munteanu îşi doreşte ca Dinamo să plece neînvinsă de la Poltava pentru a-şi uşura lupta pentru calificarea în grupe în returul de la Bucureşti

- Cătălin, sînteţi tensionaţi înaintea meciului cu Poltava?
- Nu avem de ce să simţim tensiune sau presiune, singurul lucru pe care îl simţim este concentrarea. Imediat după meciul cu Pandurii ne-am canalizat toată energia pentru partida cu ucrainenii pentru că unul dintre obiectivele noastre este calificarea în grupele Europa League. Nu ne permitem să fim relaxaţi sau distraţi, trebuie să ne facem viaţa mai uşoară încă din primul tur.

- Crezi că veţi avea o misiune uşoară contra ucrainenilor?
- Am urmărit Vorskla, este o echipă formată din jucători puternici, masivi, care poate pune probleme. Anul trecut a terminat campionatul pe locul cinci, iar în Ucraina fotbalul se joacă la un nivel înalt. Eu zic că avem forţa să scoatem un rezultat bun aici.

- Ar fi bun şi un rezultat de egalitate pentru voi?
- Noi ne gîndim să cîştigăm fiecare partidă, dar nu pot spune că nu ar fi bună şi o remiză cu gol marcat. O să dăm totul pe teren, vrem să ne facem suporterii fericiţi. Calificarea ne-ar oferi şi o stabilitate emoţională, am avea un moral mai bun.

- Nu aţi pierdut nici un meci pînă acum, iar în campionat nu aţi primit nici un gol...
- E abia începutul de sezon, nu trebuie să ne deconcentrăm pentru a nu strica tot ce am făcut bun pînă acum. Vrem să rămînem invincibili şi după meciul cu Vorskla, dar şi mult timp după aceea. Îmi doresc enorm de tare să fac performanţă cu Dinamo, mi-e dor de un trofeu în alb şi roşu.

"Vorskla este un adversar incomod, dar de care putem trece dacă vom rămîne uniţi şi vom da totul la fel cum am făcut-o în toate partidele de pînă acum" (Cătălin Munteanu, mijlocaş Dinamo)

"Eu zic că la Bucureşti se va decide soarta acestei calificări, indiferent de scorul care se va înregistra în prima manşă" (Cătălin Munteanu, mijlocaş Dinamo)

Avantaj Dinamo, Vorskla nu are experienţă
Alioşa, unul dintre jurnaliştii ucraineni care au venit şi la sosirea lui Dinamo, le-a povestit reporterilor GSP de ce Vorskla are un mare dezavantaj. "În sezonul trecut, am picat cu Benfica. Nu am avut nici o şansă să trecem mai departe. A fost prima participare în cupele europene după 13 ani de pauză. Jucătorii noştri nu au experienţă internaţională, pentru ei meciul cu Dinamo este de o importanţă extraordinară", a explicat Alioşa, care lucrează la IRT Ucraina.

Alexe a venit, dar nu poate
Mijlocaşul Marius Alexe a făcut deplasarea cu lotul dinamovist, dar are şanse destul de mici să fie diseară pe teren. Fotbalistul, care a suferit în urmă cu zece zile o microleziune fibrilară în zona inghinalilor şi o pubalgie, a început antrenamentele alături de echipă, însă nu va risca să evolueze azi dacă situaţia sa medicală nu se va îmbunătăţi.

Pulhac acasă
Fundaşul stînga Cristi Pulhac nu mai scapă de problemele medicale cu care se confruntă de o lună şi jumătate. Apărătorul de 27 de ani este chinuit de o microleziune fibrilară în zona inghinală, iar marţi a făcut un nou RMN ce a relevat că trebuie să ia o pauză de cîteva zile. Pulhac nu a făcut deplasarea în Ucraina, titular urmînd să fie Diabate, iar rezerva acestuia Muşat.

Inbox:
- Dorel Stoica ar putea fi titular azi, în locul lui Elis Bakaj, care a avut o evoluţie slabă cu Pandurii. Olteanul va face cuplu cu Kone în centrul liniei mediane, Cătălin Munteanu urmînd să treacă în banda stîngă.
- Împreună cu delegaţia dinamoviştilor a făcut deplasarea şi Dan Matei Agathon, fost ministru al turismului şi fan înfocat al "cîinilor".

Echipe probabile:

Vorskla Poltava - Dinamo
Europa League, play-off, meci tur
Azi, ora 20:00, DigiSport 1
Stadion Butovsky Memorial Vorskla
Arbitru: Liran Liany (Israel)

Vorskla: 1. Dolhanski - 4. Dallku, 78. Kurilov, 6. Cesnakov, 33. Selin - 5. Krasnoperov - 20. Rebenok, 9. Bezus, 10. Markoski, 11. Krivoşenko - 17. Saciko
Antrenor Mikola Pavlov
Rezerve: 28. Veliciko, 7. Iesin, 13. Osipenko, 16. Oberenko, 18. Vovkodav 19. Januzi, 77. Oberemenko
Absenţi: -

Dinamo: 34. Bălgrădean - 26. L. Rus, 21. Dr. Grigore, 30. Moţi, 2. Diabate - 22. Torje, 5. D. Kone, 6. D. Stoica, 7. C. Munteanu - 25. Dănciulescu, 9. M. Niculae
Antrenor Liviu Ciobotariu
Rezerve: 1. G. Curcă, 8. B. Pătraşcu, 10. Alexe, 15. Scarlatache, 19. L. Ganea, 20. Bakaj, 29. Ţucudean
Absent: Pulhac (accidentat)

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează