INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA-NAPOLI 3-3

Cavani: "Numai din cauza ghinionului am luat acele trei goluri atît de repede!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 octombrie 2010 00:00

Atacantul uruguayan al lui Napoli, Edinson Cavani, care a marcat golul egalizator în prelungirile meciului cu Steaua, spune că reuşita sa a adus o fericire imensă în tabăra italiană.

"Cu o astfel de atitudine putem lupta împotriva oricui! Sînt foarte mulţumit pentru că golul meu a adus un punct meritat. E o fericire foarte mare, am sărbătorit cu echipa şi cu toţi fanii care au venit să ne vadă, pentru că a fost o seară emoţionantă.

Am suferit la început, dar numai din cauza ghinionului am luat acele trei goluri atît de repede. După aceea am început să jucăm şi am reuşit o revenire splendidă", a zis Cavani, conform site-ului oficial al lui Napoli.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Campionate
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (42)
skrap
skrap  •  01 Octombrie 2010, 16:15

voi acuzati divinitatea, noi acuzam arbitrajul... noi din cauza arbitrajului am luat 3 goluri.. voi din cauza ghinionului, cred ca e o diferenta...

milan6
milan6  •  01 Octombrie 2010, 14:02

Ma quale super napoli? hanno giocato contro una squadretta da 4 soldi e sono riusciti a pareggiare solo perche' hanno giocato oltre 1 ora 11 contro 10 e l'arbitro ha dato 9 minuti di recupero, e parlate di supernapoli? ma li avete visti gli avversari? da ridere.

milan6
milan6  •  01 Octombrie 2010, 13:51

montpellier a retrogradat,boro a retrogradat,ce se intampla oare cu Vejle,Honved,Kuusisi?

Vezi toate comentariile (42)
Comentează