INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FINALA EUROPA LEAGUE 2012

Clujul este varianta de rezervă pentru finala Europa League 2012

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 februarie 2010 00:00

Ieri, la Realitatea TV, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a susţinut că România poate găzdui finala Europa League din 2012 chiar dacă noul Naţional Arena de la Bucureşti nu va fi gata la timp:

"Am discutat problema cu Mircea Sandu şi acesta m-a asigurat că, dacă vor fi probleme la Bucureşti, va lua în calcul mutarea finalei la Cluj, pe stadionul pe care îl construim în locul vechiului « Ion Moina». La Bucureşti s-a început lucrul de 3 ani, la noi numai de 6 luni, dar sîntem la jumătate cu construcţia. Avem termen de finalizare vara lui 2011, dar vom termina mai repede. Arena de la Cluj va fi una multifuncţională, cu 30.000 de locuri, toate acoperite, deci putem organiza finala". Noului stadion din Cluj va costa 32 de milioane de euro, iar Naţional Arena (55.000 de locuri) 165 de milioane de euro.

"E puţin probabilă această mutare. E un contract semnat pentru finala din 2012 cu Naţional Arena, care va fi gata la timp", a spus însă Ionuţ Lupescu, directorul general FRF.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Campionate
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (53)
 •  20 Februarie 2010, 13:07
Postat de pe 20 Februarie 2010, 12:26

Inteleg patriotismul local si permanenta campanie electorala in care,ca orice politician,se afla presedintele C.J. Cluj. Insa bate campii.Iata de ce:stadionul din Cluj este la stadiul de fundatie,macar la National se vad niste tribute ridicate;"Ion Moina" va fi mult mai mic decat "Nationalul" si nu-mi aduc aminte sa se fi organizat vreo finala de cupa europeana pe o arena cu capacitate sub 50.000 de locuri;doar UEFA,organiztorul competitiei,poate hotari scimbarea locului de d

Vorbe, vorbe, vorbe goale...La Bucuresti nu a inceput constructia stadionului in urma cu trei ani, din moment ce Romania a jucat acolo cu Albania in 21 nov. 2007, dupa care vechiul stadion a fost demolat. Lucrarile la Stadionul National au inceput in urma cu doi ani. Dar, hai sa vorbim! Nu, domnule Tise? Politicienii astia sunt rupti de realitate, vorbesc doar pentru a atrage voturi.

 •  20 Februarie 2010, 12:54

Nu tin minte sa se fi organizat, in ultimii ani, o finala de cupa europeana pe un stadion sub 50000 de locuri capacitate. Nu FRF este organizatorul competitiei, ci UEFA, doar forul continental poate sa schimbe locul de despasurare a finalei. Presedintele CJ Cluj este intr-o permanenta campanie electorala, vorbeste aiurea, iar ziaristii preiau tot ce suna senzational. Arena clujeana este la stadiul de fundatie, macar la Bucuresti se vad niste tribune ridicate. Finala va fi la Bucuresti, sigur!

 •  20 Februarie 2010, 12:26

Inteleg patriotismul local si permanenta campanie electorala in care,ca orice politician,se afla presedintele C.J. Cluj. Insa bate campii.Iata de ce:stadionul din Cluj este la stadiul de fundatie,macar la National se vad niste tribute ridicate;"Ion Moina" va fi mult mai mic decat "Nationalul" si nu-mi aduc aminte sa se fi organizat vreo finala de cupa europeana pe o arena cu capacitate sub 50.000 de locuri;doar UEFA,organiztorul competitiei,poate hotari scimbarea locului de d

Vezi toate comentariile (53)
Comentează