Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 decembrie 2010 00:00
Azi, Cristi Tănase va face un RMN în urma căruia se va stabili cu exactitate gravitatea accidentării de la meciul cu U Cluj.
Vestea bună e că cei din Ghencea exclud posibilitatea unei rupturi, caz în care mijlocaşul ar fi ratat sigur partida din Italia. Dacă analiza va confirma că Tănase are doar întindere, acesta ar putea forţa, intrînd din primul minut. Asta şi pentru că meciul de la Napoli este ultimul al sezonului şi, chiar dacă fotbalistul va suferi o mică leziune, el va fi apt la începutul pregătirilor, undeva pe 9-10 ianuarie 2011.