INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FINALA EUROPA LEAGUE/LIVERPOOL - SEVILLA, 21:45, DOLCE, PRO TV, GSP.RO

FOTO Liverpool și istoria finalelor dramatice » În 2001, "cormoranii" au învins revelația competiției după un meci nebun, în care Contra a fost integralist

Sursa foto: Guliver/GettyImages +6   FOTO
Sursa foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 18 mai 2016 19:17

Liverpool joacă în aceasttă seară, de la ora 21:45 împotriva Sevilliei, în finala Europa League. Ultima victorie a "cormoranilor" într-o finală de Cupa UEFA datează din data de 16 mai 2001, tot împotriva unei formații spaniole. În meciul jucat la Dortmund, englezii s-au impus în fața echipei Deportivo Alaves, la care evolua și Cosmin Contra.

 Partida a adus față în față echipa cu cele mai multe trofee din fotbalul englez și o formație care nu câștigase vreodată un trofeu.

Liverpool s-au impus dramatic, la capătul unui meci în care spaniolii au revenit de la 0-2 și 1-3, grație autogolului înscris de fundașul Delfi Geli, cu patru minute înainte de finalul prelungirilor.

Fiul lui Johan Cruyff, Jordi Cruyff a fost cel care a trimis meciul în prelungiri, după un gol marcat în minutul 88, însă spaniolii au cedat în cele din urmă și au terminat meciul cu doi jucători în minus, după eliminările lui Magno Mocelin, în minutul 98 și a căpitanului Antonio Karmona în minutul 116.

Scorul final a fost 5-4. Pentru Liverpool au punctat Markus Babbel, Steven Gerrard, Gary McAllister și Robbie Fowler, în timp ce Iván Alonso, Javi Moreno (de două ori) și Jordi Cruyff  au înscris pentru Deportivo.

Echipele de start:

Liverpool: Westerveld - Babbel, Hyypia (c), Henchoz, Carragher - McAllister, Hamann, Gerrard, Murphy - Heskey, Owen 
Rezerve: Arphexad, Vignal, Wright, Barmby, Smicer, Fowler, Berger
Antrenor: Gerard Houllier

Alaves: Herrera - Karmona (c), Tellez, Eggen, Contra, Geli - Cruyff, Tomic, Desio, Astudillo - Moreno
Rezerve: Kike, Begona, Ganan, Azkoitia, Alonso, Mocelin, Pablo
Antrenor: Mane

Ce s-a ales de echipa-minune a lui Contra

Finala jucată împotriva lui Liverpool a fost cea mai mare performanță a clubului spaniol în cei 95 de ani de istorie.

Promovată în 1999, Deportivo Alaves și-a câștigat un loc de cupele europene în sezonul următor, când spre surprinderea tuturor, au mers până în finală. După acel meci, echipa a început să aibă probleme. Starurile ediției precendente de Cupa UEFA au fost vândute; Javi Moreno și Cosmin Contra au ajuns la AC Milan, iar Jordi Cruyff la Espanyol.

Echipa a retrogradat în 2003 și a promovat din nou doi ani mai târziu. După ce a trecut în administrarea omului de afaceri Dmitry Pietrman, Alaves a acumulat tot mai multe datorii și a început să aibă tot mai multe probleme financiare.

În 2009, formația a ajuns în liga a treia pentru prima dată în 15 ani. După numeroși ani fără realizări notabile, Deportivo Alaves a promovat din nou în La Liga, la finalul acestui sezon.

Noi, cei de la Alaves, eram o echipă mică, nu auzise nimeni de noi până la acel sezon incredibil (n.r., 2000/2001). Când am coborât din autocar, noi eram îmbrăcaţi fiecare cu ce putea. Eu cu tenişi şi blugi rupţi, alţii în treninguri. Au coborât apoi cei de la Liverpool, toţi îmbrăcaţi la patru ace. Cosmin Contra

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează