Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 26 iulie 2016 00:00
Viitorul este la prima experiență continentală din istoria clubului, iar sorții i-au hărăzit unul dintre cei mai puternici rivali.
"Am căzut cu un club foarte mare. Mare în sensul că au un lot mult mai experimentat decât noi, plus avantajul că au mai jucat în Europa. Totuși, noi avem multă încredere în noi. Vrem să ne facem jocul nostru, să ne impunem stilul și filozofia de joc! O să încercăm să facem o figură frumoasă, pentru că nu avem nimic de pierdut", promite Gică Hagi.
Gent a terminat sezonul trecut pe locul 3, iar în perioada de pregătire a pierdut un singur meci de verificare. "Ne respectăm adversarul, însă nu vom fi victime sigure. Dacă vom face o figură frumoasă acolo, vom avea un retur interesant. Mergem să dăm goluri, pentru că doar așa te poți gândi la calificare", a adăugat antrenorul Viitorului, prezentat pe site-ul lui Gent ca "legendarul număr 10 al fotbalului românesc".
"Gent e una dintre cele mai bune echipe din Belgia, are un lot numeros și valoros. Evident că îmi doresc ca Viitorul să producă o surpriză, dar este foarte greu"
Mircea Rednic, ex-antrenor Gent
59.600.000 € e cota de piață a lui Gent, a treia din campionatul Belgiei, după Anderlecht (93 de milioane) și FC Brugge (68,85 milioane)
Amintiri neplăcute cu Klossner
Arbitrul elveţian Stephan Klossner va conduce brigada ce va oficia meciul din Belgia din turul 3 preliminar al Europa League. Ceilalţi membri ai brigăzii: Remy Zgraggen şi Marco Zürcher. Klossner are 35 de ani şi s-a născut la Berna, este profesor la Universitatea din Berna şi din 2010 conduce meciuri în prima ligă elveţiană. E arbitru FIFA din 2012, an în care a condus două partide la Campionatul European U19. Una dintre acestea a fost România-Serbia. În acel meci, a eliminat 3 fotbaliști "tricolori" şi a dictat trei lovituri de la 11 metri pentru sârbi!