Articol de GSP - Publicat joi, 26 august 2010 00:00
GSP.RO vă prezintă cele mai importante lucruri pe care trebuie să le şti înaintea meciului din această seară de la 20:30 care va avea loc la Stadionul Ghencea din Bucureşti, între Unirea Urziceni şi Hajduk Split Află cu ce ai voie să intri în tribună, cum ajungi, dar şi cum pleci de la stadion, de unde îţi poţi cumpăra de mîncare şi unde poţi paria pe meciul din această seară.
NU AI BILET LA MECI?
Casele de bilete s-au deschis la ora 12 şi se vor închide în momentul în care acestea se vor epuiza, sau la ora 18:00. Copiii cu vîrsta de pînă la 10 ani au accesul gratuit pe stadion, cu condiţia ca aceştia să fie însoţiţi de părinţi, care să-i ţină în braţe şi care au întreaga responsabilitate pentru comportamentul acestora în interiorul stadionului.
Preţurile biletelor pentru meciul cu Grasshopper Zurich sînt următoarele:
PELUZE: 5 ron
TRIBUNA II: 10 ron
TRIBUNA I: 15 ron
TRIBUNA 0: 30 ron
FOTOLII: 70 ron
CUM ESTE VREMEA LA ORA MECIULUI?
Conform Agenţiei Naţionale de Meteorologie din Bucureşti la ora jocului vor fi în jur de 21-22 de grade Celsius. Vor fi nori deasupra Capitalei, cu şanse minime de ploaie.
DE UNDE ÎŢI POŢI LUA DE MÎNCARE?
La meciurile disputate în Ghencea sînt deschise 11 puncte de vînzare care vor fi plasate două la peluza nord, două la tribuna a doua, unul la peluza sud, unul la peluza oaspeţilor, două la tribuna I, unul la masa presei, unul la loje şi unul la fotolii. Spectatorii prezenţi în Ghencea pot achiziţiona răcoritoare, cafea, apă, sandviciuri, fistic, alune, seminţe, fructe confiate şi deserturi. Pentru a putea cumpăra aceste produse, suporterii stelişti vor trebui să îşi procure chiar de la cele 11 puncte de vanzare carduri pre-paid cu valori prestabilite de 25, 50 sau 100 de lei. Aceste carduri vor putea fi folosite la oricare punct de vînzare, pînă la epuizarea creditului.
» Nu poţi cumpăra nici un produs cu bani cash
CE TREBUIE SĂ ŞTII ÎNAINTE SĂ AJUNGI LA MECI?
- accesul se va face numai pe bază de bilete şi invitaţii
- accesul publicului în stadion va fi permis începând cu ora 18.30 şi se va face prin sistemele automate, instalate la punctele de acces, pe bază de invitaţii la Lojă / bilete la fotolii tribuna oficială, tribuna I, peluza I, tribuna a II-a şi peluza a II-a
- accesul spectatorilor în stadion nu va fi permis cu camere foto sau video profesionale
- la intrarea în curtea complexului dinspre B-dul Ghencea, toţi spectatorii care se află în autovehiculele cu drept de acces în curtea complexului vor fi verificaţi de către agenţii societăţii private de securitate dacă deţin bilete de acces la meci, în caz contrar vor fi nevoiţi să coboare din maşină şi nu vor avea acces în curtea complexului sportiv.
CINE ASIGURĂ SECURITATEA?
Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei asigură măsurile de ordine publică la această manifestare sportivă, acţionînd pentru îndeplinirea următoarelor misiuni, alături de reprezentanţii firmei de pază Shelter Security:
- asigură ordinea şi siguranţa publică în zona imediată şi apropiată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului
- asigură protecţia spectatorilor pe traseele de sosire/plecare ale acestora din zona îndepărtată până la intrarea în arena sportivă, înainte şi după terminarea jocului sportiv
- intervine pentru restabilirea ordinii publice, în cazul tulburării acesteia, pe traseele de sosire/ plecare, în zona apropiată, imediată, precum şi în interiorul arenei sportive
CU CE AJUNGI LA STADION?
- tramvaiul 41
- autobuzele 126, 122, 173, 385, 635, 105, 368
CUM PLECI DE LA STADION?
Taxi 2000 - 9494
Taxi Meridian - 9444
Taxi Cobălcescu - 9451
Taxi AS - 9435
Taxi Cristaxi - 9461

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!