Articol de GSP - Publicat joi, 23 iulie 2015 22:54
Astra s-a calificat la finalul unui meci disputat la Giurgiu fără prea multe ocazii notabile, scor 0-0 (1-0 pentru formaţia lui Şumudică în tur).
Prima jumătate de oră practic n-a existat, niciuna dintre cele două formaţii nefiind dornice de atac. Abia în minutul 35 Budescu a executat o lovitură liberă, iar mingea trimisă de acesta s-a scurs prin faţa porţii, însă nici un giurgiuvean nu se afla în zonă.
Scoţienii au ripostat şi ei în finalul primei reprize, cînd Silviu Lung Jr. a scos perfect de sub bară şutul lui Christie de la 18 metri.
Repriza secundă a fost mai animată, iar formaţia lui Şumudică a ieşit la joc. Primul care l-a pus la încercare pe portarul scoţienilor a fost Budescu (54'). Apoi De Amorim a încercat şi el să înscrie, însă şutul său dintr-o poziţie favorabilă s-a dus puţin pe lîngă poartă.
Finalul a aparţinut tot giurgiuvenilor. Budescu a avut o dublă ocazie. Prima dată a tratat superficial o fază în care putea avansa cu mingea, iar a doua oară oboseala şi-a spus cuvîntul şi românul a fost blocat în ultima fază de un adversar.
Astra va juca în turul 3 împotriva învingătoarei din meciul West Ham United - Birkirkara (Malta). În tur englezii s-au impus la limită, 1-0. Giurgiuvenii vor juca primul meci în deplasare.
Vezi meciul în format liveTEXT
ASTRA - INVERNESS 0-0
min. 90: FINAL DE MECI! Astra se califică în turul 3 preliminar, după 0-0 la Giurgiu şi 1-0 în Scoţia.
min. 87: Budescu superficial şutează de la marginea careului, deşi avea şansa să avanseze cu balonul la picior
min. 78: William de Amorim a intrat în careu şi a încercat să şuteze la colţul lung, însă mingea s-a dus pe lîngă buturile porţii scoţienilor
min. 70: De Amorim, Lung jr. şi Morais bifează astăzi meciul cu numărul 20 în cupele europene, ei fiind şi singurii prezenţi în toate partidele disputate de giurgiuveni în Europa League.
min. 65: Budescu centrează din nou în careu, dar lovitura de cap a lui Geraldo e imprecisă şi mingea se duce pe lîngă poartă
min. 54: Budescu îl pune la încercare pe portarul scoţienilor, dar acesta din urmă respinge în corner
min. 47: O centrare a lui Budescu îl caută pe De Amorim, însă mingea nu ajunge la giurgiuvean
min. 46: A început repriza secundă!
min. 45: FINALUL PRIMEI REPRIZE!
min. 44: Ocazie uriaşă pentru Inverness. Christie şutează de la 18 metri, dar Silviu Lung Jr. reuşeşte să devieze mingea peste poartă
min. 35: Budescu a executat o lovitură liberă în careu, mingea s-a scurs prin faţa porţii, însă acolo nu se afla nici un fotbalist giurgiuvean
min. 31: Budescu îi trimite pe culoar lui Teixeira, dar portughezul nu mai are aceeaşi viteză ca în tinereţe şi nu ajunge balonul
min. 25: Giurgiuvenii trag de timp. Se vede că sînt mulţumiţi cu rezultatul din tur
min. 18: Gabi Enache intră în careu şi scoate o lovitură de colţ
min. 10: Teixeira este căutat cu o minge, însă scoţienii trimit în corner
min. 1: A început meciul!
Astra: S. Lung jr. - Queiros, Geraldo, Găman, J. Morais - Takayuki, Boldrin ( Dandea 85') - G. Enache (Florea 80'), Teixeira, De Amorim - Budescu (Lovin 89')
Rezerve: Gavrilaş, Oros, Ricardo Alves, Stan
Inverness: O. Williams - Raven, Warren, Meekngs, D. Williams (Foran 78') - Tansey, Devine, Wedderburn (79'), Doran - Christie, Dani Lopez
Rezerve: Esson, Brown, Draper, Horner, Polworth, Foran
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”