Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 14 iulie 2016 23:00
CSMS Iași a remizat în meciul tur din turul al doilea al Europa League, contra croaților de la Hajduk Split, scor 2-2.
CSMS Iași - Hajduk Split 2-2
Andrei Cristea '19, Piccioni '23/Ohandza '47, Said '90+4
VIDEO
Ieșenii au fost egalați la ultima fază a meciului, după o greșeală a lui Grahovac și vor avea parte de un retur extrem de greu în Croația, joia viitoare, de la ora 21:30.
Echipa antrenată de Nicolo Napoli a început excelent partida, iar în minutul 25, Iașiul conducea deja pe tabelă cu 2-0. În minutul 19, Andrei Cristea a trimis în plasă o minge primită în fața porții de la Piccioni. Patru minute mai târziu, italianul și-a treacut și el numele pe lista marcatorilor cu un șut de la marginea careului, după o pasă filtrantă a lui Vasile Gheorghe.
Croații au pus puțină presiune la poarta moldovenilor, iar Cristea putea majora diferența, cu zece minute înainte de pauză. Bole a centrat perfect de pe partea stângă, însă atacantul ieșenilor a reluat incredibil pe lângă poarta goală, din câțiva metri.
Pusnik a fost inspirat la pauză, când l-a introdus pe camerunezul Ohandza în locul lui Mastelici, iar noul intrat a redus din diferență imediat, după o greșeală de marcaj a lui Frăsinescu.
Ciucă a mai ratat o ocazie mare de gol în minutul 65, după o lovitură de colț executată de Bole, însă execuția sa cu capul a fost reținută de Stipica.
Oaspeții au avut un gol anulat în minutul 79. Said a reluat mingea în poartă, însă centralul ucrainean Mozharovskyy a fluierat fault în atac.
Grahovac a fost înger și demon pentru ieșeni, pe final. Portarul bosniac a avut două intervenții excelente, însă a gafat la ultima fază a meciului, când a scăpat în poartă mingea trimisă de Said.
Returul de la Split va avea loc joi, de la 21:30.
Echipele de start:
CSMS Iaşi: Grahovac - I. Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu - Ciucur, Mitici, V. Gheorghe, Bole - A. Cristea, Piccioni
Antrenor: Nicolo Napoli
Hajduk: Stipica – Juranovici, Nizici, Cosici, Milici – Jefferson – Kozulj, Toma Basici, Vlasici, Tudor – Mastelici
Antrenor: Marijan Pusnik
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor