INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  SLASK WROCLAW - RAPID

Lucescu Jr., mulţumit de adversarul din playoff: "Noi, mai tehnici, ei, puternici"

Rapidul lui Lucescu este favorit la calificarea în grupele Europa League
Rapidul lui Lucescu este favorit la calificarea în grupele Europa League

Articol de - Publicat sambata, 06 august 2011 00:00 / Actualizat sambata, 06 august 2011 03:53

Răzvan Lucescu e mulţumit de adversarul din Europa, dar atrage atenţia asupra stilului de joc al polonezilor.

- Domnule Lucescu, ce părere aveţi de tragerea la sorţi?
- Nici o echipă nu e favorită, şansele sînt egale, dar noi ne dorim foarte mult să ne calificăm. Sigur, Liga 1 e un campionat mai valoros, dar ne vom duela cu o formaţie ce practică un stil nordic, bazat pe forţă şi disciplină. Rapid e categoric echipa mai tehnică şi sper să dovedim şi că sîntem mai buni.

- Ce ştiţi despre Slask Wroklaw?
- Imediat după tragerea la sorţi, am reuşit să strîng nişte date. Cunosc faptul că e vicecampioana Poloniei, că are în lot 6 fotbalişti străini, un argentinian, un bosniac, un brazilian, un olandez, un slovac şi un sloven. Mai ştiu că în prima etapă au remizat acasă şi că duminică vor juca din nou pe teren propriu. Voi merge acolo şi mă voi întoarce cu toate datele. Să fiţi siguri că pînă la ora meciului voi cunoaşte totul despre polonezi.

- Cîte echipe credeţi că va avea România în faza grupelor?
- E un moment bun pentru fotbalul românesc. Trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că sorţii ne-au surîs nouă, românilor. Cred că toate cele 5 formaţii pot ajunge în faza grupelor. Trebuie să profităm, e momentul să mai strîngem nişte puncte, pentru că sînt extrem de importante.

- E mai greu pentru Rapid să se califice avînd în vedere că meciul retur, cel de acasă, se va juca la Timişoara?
- Eu sper ca fanii să fie alături de noi şi să ne susţină pe Bega. E un oraş apropiat de Rapid, cele două galerii sînt înfrăţite, iar lucrul acesta ne va ajuta.

Fanii au cea mai mare încredere în Rapid
Pe gsp.ro, microbiştii au fost invitaţi să voteze care dintre cele 5 formaţii româneşti are cele mai mari şanse de a se califica în grupe.
Sondaj GSP
Rapid 33%
Dinamo 24%
Steaua 19%
Gaz Metan 14%
Vaslui 10%

Pînă aseară, la ora 18:00, se înregistraseră 17.535 de voturi.

Au bătut campioana Poloniei
În urmă cu doar o lună, în cadrul unui turneu organizat la Tallinn, giuleştenii au trecut cu 2-0 de Wisla Cracovia, formaţie ce a cucerit titlul în Polonia, în dauna celor de la Slask Wroklaw. Golurile alb-vişiniilor au fost marcate de Grigorie şi Mihai Roman.

5 ani au trecut de cît rapidiştii au evoluat ultima oară în grupele Europa League. Atunci, competiţia se numea Cupa UEFA, în grupe se aflau cîte 5 echipe şi meciurile nu se jucau tur-retur

"Obiectivul nostru, al grupului, nu cel fixat de conducere, e să luăm titlul, Cupa şi să reuşim să prindem primăvara europeană" (Răzvan Lucescu, antrenor Rapid)

"Sperăm ca Răzvan să-i citească pe polonezi. S-ar putea spune că e un avantaj că jucăm în deplasare primul meci, dar e o problemă că returul îl jucăm la Timişoara. Nu sîntem speriaţi, trebuie doar să fim atenţi" (Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid)

Citește și:

Fosta gimnastă Ana Porgras, triunghi amoros la Survivor? Ce dezvăluiri face câștigătorul: „Mi-a propus un joc”
Stiri extrasport
Fosta gimnastă Ana Porgras, triunghi amoros la Survivor? Ce dezvăluiri face câștigătorul: „Mi-a propus un joc”
„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”
Nationala
„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”
3 lucruri cu care nu s-a putut acomoda camerunezul sosit de 3 ani în România: „Vă spun ce aș schimba”
Superliga
3 lucruri cu care nu s-a putut acomoda camerunezul sosit de 3 ani în România: „Vă spun ce aș schimba”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (9)
pismo
pismo  •  06 August 2011, 13:02

Cum de a stabilit penibilul lucescu ca noi suntem mai tehnici ? Dupa ce a dus nationala acolo unde nu a fost niciodata ( de ne refuza pana si Azerbaidjanul) ne mai da lectii de fotbal. Sunteti fraieri ca il bagati in seama.

ady_adriano
ady_adriano  •  06 August 2011, 12:11

Suntem peste tot acasa portile ni se deschid nu-i echipa mai frumoasa su iubita ca Rapid Rapid,Rapid lupta daca ne iubesti Rapid, Rapid haide,hai Rapid giulesti Inima ce-n piept ne bate la nevoiee un pumn pentr-o singura dreptate sa invinga cel mai bun Rapid,Rapid lupta daca ne iubesti Rapid,Rapid haide,hai Rapid giulesti Nu va dati batuti o clipa invatati acest refren inmul nostru de echipa glasul lor in fior de tren Rapid,Rapid lupta daca ne iubesti Rapid,Rapid haide,hai Rapid giulestï

ady_adriano
ady_adriano  •  06 August 2011, 12:07

O sa avem 30.000 de fani la Timisoara, orasul cel mai frumos din Romania, lasat fara echipa de mafie.Te iubim Rapid Giulesti, Forza Rapid, Forza Poli!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează