INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  SWANSEA - PETROLUL

”Lupii” mîncaţi de ”lebede” » Swansea a făcut instrucţie cu Petrolul pe Liberty Stadium, scor 5-1

Articol de GSP - Publicat joi, 22 august 2013 00:00 / Actualizat joi, 22 august 2013 23:06

Petrolul a început bine meciul de pe Liberty Stadium, dar visul frumos a ţinut doar 15 minute. Routledge a şutat spre poarta lui Pecanha, iar Hoban a deviat mingea în plasă.

Asaltul galezilor la poarta prahovenilor a continuat, iar în mintutul 22, Shelvey a centrat în careu, Pablo Hernandez a deviat balonul pentru Michu, care a reluat în plasă din faţa porţii.

Trei minute mai tîrziu, Swansea a ridicat scorul la 3-0. Acelaşi Pablo Hernandez a trimis în careu, de unde Routlegde, lăsat liber de Achim, a reuşit să-l învingă pe Pecanha.

Grozav a încercat cîteva artificii tehnice, dar Hamza a fost invizibil în atac în prima repriză.

La pauză, Camara a fost trimis în teren în locul lui Hoban, iar portughezul a reuşit un şut bun, puţin pe lîngă poarta lui Vorm (minutul 51).

În minutul 57, Contra a forţat ofensiva şi i-a trimis în teren pe Priso şi Dore. Golul a venit însă tot în poarta lui Pecanha. Michu a centrat în faţa porţii pentru Bony, iar portarul ploieştenilor a scăpat balonul în plasă.

Degringolada din apărarea Petrolului a continuat, iar în minutul 70, Pozuelo a înscris cu un şut din marginea careului.

Schimbările făcute de Contra după pauză s-au simţit în jocul prahovenilor. Guilherme a reuşit o acţiune personală în minutul 81, dar mingea trimisă de el în careu n-a putut fi valorificată de colegii săi din atac. Un minut mai tîrziu, Grozav şi Camara au  realizat un schimb frumos de pase în marginea careului, dar şutul portughezului a trecut puţin pe lîngă.

Golul de onoare al prahovenilor a venit în minutul 87, cînd Guilherme a centrat perfect în careu, iar Grozav a marcat un gol superb, din foarfecă.

După ce a eliminat pe modesta formaţie Vikingur, iar apoi a scos-o pe Vitesse, Petrolul da acum peste un adversar mult mai tare, Swansea.

****

Min 90 + 2 - Final de meci, Swansea se impune cu 5-1

Min 90 + 1 - Teixeira şutează bine

Min 87 - GOOOOOL PETROLUL! Guilherme centrează în careu, Grozav reia din foarfecă şi marchează

Min 82 - Schimb de pase între Grozav şi Camara în marginea careului, portughezul şutează în braţele lui Vorm

Min 81 - Faza frumoasă de atac a Petrolului, Guilherme a intrat în careu, dar centrarea sa n-a putut fi valorificată de Camara

Min 79 - Dore trimite cu capul spre poarta lui Vorm, dar faultează în atac

Min 71 - Iese Williams, intră Amat

Min 70 - GOL SWANSEA! Pozuelo înscrie cu un şut din marginea careului

Min 69 - Geraldo vede cartonaşul galben

Min 68 - Shelvey, intră De Guzman

Min 65 - Achim trimite un şut puternic pe lîngă poarta galezilor

Min 61 - Grozav şutează mult peste poartă

Min 60 - Iese Routdlege, intră Pozuelo

Min 58 - GOL SWANSEA! Michu centrează pentru Bony în faţa porţii, iar Pecanha scapă în plasă mingea

Min 57 - Iese Boudjemaa, intră Priso, iar Hamza este înlocuit de Dore

Min 53 - Pablo Hernandez scoate mingea la margine careului pentru Michu, care şutează peste

Min 51 - Teixeira pasează pentru Camara, care şutează puţin pe lîngă poarta lui Vorm

Min 50 - Pablo Hernandez şutează puţin peste poartă

Min 48 - Galezii pleacă pe contraatac, Bony trimite balonul în bară cu un şut la colţul scurt

Min 47 - Hamza primeşte o minge în careu, dar ratează preluarea

Min 46 - Prima schimbare la Petrolul, iese Hoban, intră Abel Camara

Min 45 - Final de primă repriză, Swansea conduce cu 3-0

Min 42 - Un nou şut al galezilor, Bony trimite pe lîngă poarta lui Pecanha

Min 41 - Routledge şutează peste poartă

Min 40 - Benga recuperează la mijlocul terenului şi trimite o pasă pentru Hamza, care nu poate prelua de lîngă Chico

Min 32 - Teixeira şutează pe lîngă poarta apărată de Vorm

Min 27 - Grozav şutează din marginea careului, dar mingea trece peste poartă

Min 25 - GOL SWANSEA! Pablo Hernandez centrează pentru Routledge, liber în careu, care ridică scorul la 3-0

Min 22 - GOL SWANSEA! Shelvey centrează în careu, Pablo Hernandez deviază pentru Michu, care înscrie din faţa porţii

Min 18 - Pablo Hernandez şutează din afara careului, Pecanha reţine

Min 15 - AUTOGOL PETROLUL! Routledge trage spre poarta lui Pecanha, iar Hoban deviază mingea în plasă

Min 11 - Routledge centrează periculos, dar Benga respinge în corner

Min 9 - Boudjemaa centrează bine în careu pentru Hamza, dar Chico respinge din faţa atacantului tunisian

Min 6 - Centrare bună în careu a englezilor, Geraldo respinge de lîngă Bony

Min 4 - Hoban trimite o diagonală bună pentru Achim, dar fundaşul Petrolului nu reuşeşte să ajungă la balon

Min 1 - S-a dat startul meciului de pe Liberty Stadium

Galezii au un lot extrem de puternic, cotat de transfermarkt la peste 100 de milioane de euro, avînd jucători precum Bony Wilfred, Dyer şi Michu, cel din urmă fiind curtat de Arsenal.

Ploieştenii speră să obţină un rezultat care să lase soarta calificării să se decidă pe "Ilie Oană".

Partida va începe de la 21:00 şi va fi în direct la ProTV şi liveTEXT pe GSP.RO.

Echipele de start:

Swansea: Vorm - Rangel, Williams, Chico, Taylor - Pablo Hernandez, Britton, Shelvey, Routledge - Michu, Bony

Rezerve: Tremmel, Amat, Richards, De Guzman, Cañas, Pozuelo, Lamah

Petrolul: Pecanha - S. Achim, Geraldo, Benga, Guilherme - Hoban, Mustivar - Boudjemaa, Teixeira, Grozav - Hamza

Rezerve: Bornescu, Priso, Romario, De Lucas, Camara, Dore

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (756)
mickey13
mickey13  •  23 August 2013, 10:47
Postat de pbogdan pe 22 August 2013, 21:41

Din. Tbilisi 0 - 5 Tottenham Hotspur

Mda... Din pacate, daca ne uitam pe statisticile celor 2 meciuri de la Tbilisi o sa vedem o mica difernta! (Sau MARE?) Echipa: STEAUA | TOTTENHAM Posesie: 43-57 | 39-61 Ocazii de gol: 6-21 | 9-15 Suturi pe poarta: 3-10 | 5-8 Suturi pe langa: 3-10 | 4-7 Cornere: 2-11 | 6-2 Interventii portar: 8-3 | 3-5 Faulturi: 13-20 | 7-15 Cartonase galbene: 2-5 | 2-2 Sursa: Flashscore.ro. In concluzie: Din 20 de ocazii, Steaua a marcat 2 goluri (1 la 10), iar Tottenham, din 15 ocazii a dat 5 (1 la 3)

torinezul
torinezul  •  23 August 2013, 09:59
Postat de totdd pe 23 August 2013, 01:03

aoleu, in spatele unei porti este depoul de tramvaie....un gard in spatele portii si dupa gard...strada...sosea,trotuar......terminati dreacu mah cu rahatul ala ! voi sunteti aia care dati drumul la boxe ca sa pareti multi. voi sunteti aceeasi care primiti sandwich-uri si suc in licee si scoli ca sa veniti pe stadion. si in deplasare sunteti 6 maxim 7 ! voi sunteti aia carora v-i s-a aratat bratul intors...injuratura clasica - de catre propriul jucator lacina traore dupa ce a marcat. cati fotbalisti da la miue propriilor suporteri dupoa ce da gol ? voi vorbiti ? presa din anglia - the blatistii....bilica...kone....dorsin- toti au spus ca cfr a furat.v-i se impart bilete gratis in licee scoli

Ai vreo dovada pt ce afirmi .altceva inafara unor link-uri ale ziarelor din Romania ??? cred ca V-I( corect e vi) sa inoculat ideea asta de catre cineva care avea interes .Insa echipele din Bucurestoi sunt curate ca lacrima ,nu e asa ???

ziggyman
ziggyman  •  23 August 2013, 01:37

mama le-a rupt fasul la astia...nu-i nimic...si Steaua si-a mai luat dastea...capul sus ..mergeti inainte...!!!!! sari in aer daca vezi ce salarii au aia de la Swansea....Felicitari tuturor echipelor romanesti....!!! macar pentru prezenta...poate la anul intrati si in grupe...

Vezi toate comentariile (756)
Comentează
Close